Ce faci când copilul e mare, pisicile sănătoase, plantele vii și ai ITP-ul la mașină făcut? Te înscrii la un atelier de 4 ore de făcut pâine cu maia.
Ceea ce mă duce cu gândul la:
- Ce știi despre plăcinte?
- Hă! hă! Păi să vă dau rețeta, majestate. Se pun 5 părți de piper și 3 părți aluat…
- Mai scurt, mai scurt! A luat sau n-a luat?
- Aluat, aluat!
- L-ai văzut tu?
- Dar cum să nu-l văd, dacă eu l-am preparat?
- La ce l-ai preparat, e căzut la vreo materie?
- Acuzat, ești căzut la ceva?
- M, hă, hă! Iar le-ați încurcat. Nu e vorba de a luat. Ci de aluat, maia.
- Cum îndrăznește? După ce l-am prins, vrea să mai ia?
Fragment din Alice în Țara Minunilor, pe care abia acum cred că l-am descifrat în întregime. Sper să nu, totuși.
Maia = Tamagochi + Slime
Pe 25 martie 2024, țin minte ca azi, am avut acest atelier online de făcut pâine cu maia. Timp de 4 ore am absorbit informații despre acest fenomen, în timp ce autolizam, dospeam, fermentam, laminam, preformam, formam prima mea pâine. De ce? Nu știu.
De atunci am mai făcut încă 3, adică în total 4:
Chestia e că nu faci tot timpul ceva alea 24-36-72 de ore când o pregătești. Nu. Fiecare acțiune durează cel mult 5 minute. Dormi, trăiești, iubești, dar nu ai planuri, pentru că trebuie să o bagi în seamă constant. E ca o relație cu o persoană cu atașament anxios. Trebuie să îi dai tot timpul dovadă că nu o să o părăsești.
Maiaua nu e un ingredient, e o etapă în viașă, e o relație. Și din relații înveți lucruri.
10 lucruri pe care le-am învățat încercând să fac pâine cu maia:
Pâinea cu maia nu iese când vrei tu, iese când vrea ea.
Felurile în care poți să greșești o rețetă sunt nenumărate. La pâinea cu maia sunt infinite. Gândește-te numai de ce am avut nevoie ca să nu-mi iasă pâinea:
maia (primită cadou, o cheamă Gina, se dă nume ca să îți fie mai ușor să ai grijă de ea și să te simți vinovată dacă vrei să o arunci la gunoi)
borcan cu gura largă (am cumpărat 3)
marker sau elastice de măsurat creșterea (nu am luat, aici am mers la oha)
cântar electronic (aveam)
făină specială (am luat 2 feluri)
termometru (nu am luat)
castron greu de frământat (aveam ceva)
scrapper (luat 3, îl folosesc pe cel mai ieftin, ca orice om normal)
făină de orez (nu am luat)
banneton (am luat până la urmă)
cască de duș (ajută la dospit, se pune peste castron, nu am luat)
prosop din fibre naturale (aveam)
dutch oven - oală de fontă (aveam, motivul principal pentru care m-am băgat)
După un mic calcul, prima pâine m-a costat cam 300 de lei. Dar nici nu mi-a ieșit. Dar am mâncat-o pe toată!
Reluăm numărătoarea:
Orice căcat e mai bun dacă nu ți-a ieșit ție.
Nu am răbdare.
Renunț la multe lucruri repede, dar dacă sunt grele, costisitoare și nu ies bine, sunt rezilientă.
Făina de 650 e o făină mai puțin procesată, prin urmare cu (puțin) mai multe fibre și prin urmare mai ok pt digestie și Melinda (microbiomul meu). De maia nu mai zic. Maiaua e visul cu găuri al Melindei. Melinda is making me do a lot of stupid shit.
Distracția și jmekeria este pe grupurile nișate de Facebook. Există un grup pentru orice. Acum activez pe 3 zone: Vechituri (de unde mi-am luat de exemplul acel prosop superb din poze - 25 de lei/buc + transport); Orhidee - pentru că am una frumoasă și aș vrea să am mai multe; Maia - pentru că oricât aș crede că nu se poate să fie atât de complicat, este. La Maia am local și internațional. Prefer local, deși învăț multe și pe internațional.
Ce e aia banneton - un coș din ratan care are un singur scop - să țină aluatul în el înainte de coacere
Genitivul de la maia este maielei. Pluralul este maiele.
Concluzie: Pâinea cu maia de la Pain Plaisir e foarte ieftină. #notsponsored
Te las cu vederi de pe grupurile mele de Facebook, unde sigur m-aș fi întâlnit cu Tyler Durden, dacă mai trăia.
Nu cred niciun cuvânt. Practic zice că face totul invers și îi iese pâinea. Detractoare!
Me too gurl, me too:
Primăvară fertilă!
🌿
Lauriana
La Pain Plaisir se pare ca nu e numai maia exclusiv, mai baga si un pic de drojdie din cate mi-a explicat o doamna vanzatoare.