🌬️✈️#27 Summertime
Staycation, workation, solocation, swapcation… Nici vacanțele nu mai sunt ce-au fost, iar acesta este un lucru bun! Pandemia a dat cu shuffle la conceptul de vacanțe și au rezultat niște variante simpatice. I am keepin em!
Îmi pare rău că nu am reușit să găsesc linkul către un podcast care vorbea despre schimbare și cât de mult o urâm. Ce ne mai plaaaaace rutina, chiar dacă ne face plictisitori și triști. rutina = 🧁
În podcastul ăla, unul dintre exemplele discutate era greva de la metrou dintr-un oraș mare - Londra parcă? Și cum, pentru câteva zile (suficiente cât să genereze o schimbare), oamenii au fost obligați să găsească rute alternative către unde trebuiau să meargă. În primele zile toată lumea era nervoasă, confuză și obosită, dar după ce au găsit soluții, oamenii au apreciat că au fost scoși de pe șine și unii (aveau și procente) au descoperit rute mai scurte sau mai frumoase și au apreciat schimbarea. Sună a un episod din The Radio Lab. Dar nu l-am putut găsi. I lost track 😢
Nu demult, dar destul de târziu în viață, am fost păcălită să îmi iau o vacanță singură. Ceva abominabil, sortit eșecului - vacanță singură în Cluj. Yuk! De fapt nu era vacanță, era un freelance care necesita relocare temporară și o muncă extrem de plăcută (3 ore pe seară) în timpul Festivalului de Film TIFF - cazare și drum plătite. O delegație. Am fost în delegație la TIFF. Dar de fapt am fost într-una dintre cele mai tari vacanțe din viața mea. Mai ales că m-am întors și cu bani. #win-win-win-win-win 🎉
Până la acel moment, ca unic și bun organizator al vacanțelor familiei, perfecționasem până la milimetru rutina vacanțele noastre: Luam bilete/cazare din timp - ca să economisesc bani și ca să știu că undeva, cândva mă așteaptă acea săptămână liberă; inevitabil o săptămâna lângă o apă mare și nisip - not a mountain person; mereu cu aceiași doi membri ai familiei - ca să minimizez fricțiunile; întotdeauna în luna august când e foarte cald în București. Always a boring success!
Să merg singură în vacanță mi se părea un gest ratat, egoist și chiar periculos. Presupun că așa mi se părea, pentru că de fapt nu mă gândisem niciodată la acest scenariu.
Cum să cheltuiesc bani ca să fiu singură undeva?
Cum să plec singură zile și nopți întregi când am familie și copil?
Cum să plec singură într-un oraș unde nu știu pe nimeni?
De ce mi-aș face vacanța în România într-un oraș mai puțin mișto decât Bucureștiul, perla coroanei municipiilor din România?
Stupid, stupid, stupid me.
Am avut 10 zile să mă conving cât de proastă eram, la TIFF, în Cluj-Napoca. Trei nu cred că mi-ar fi ajuns. Poate nici chiar 5. Dar 10, da. Mulțumesc.
Ce am pățit bun:
A trebuit să mă organizez cu mâncarea și băutura - de unde iau, ce iau, cât iau, când iau. Neplăcut, dar interesant. Mi-a dat puțin vibe ca atunci când mă jucam de-a mama și de-a tata cu păpușile și stabileam regulile traiului cu prietenele mele: eu sunt mama, tu ești tata, ăștia sunt copii, aici e bucătăria, astea sunt farfuriile, baliga asta e un tort.
A trebuit să îmi creez o nouă infrastructură a obiectelor necesare în camera de hotel. Sertărașe noi = viață nouă.
Am locuit la hotel singură, ca în toate visurile umede ale oricărui scriitor wannabe.
Am trăit din valiză și n-am murit. Acasă am tot ce aș putea avea nevoie în dublu exemplar. Am și tocător de vinete, că tot a venit sezonul. Îl folosesc de 2 ori pe an. Am și scoțător de sânuri de cireșe/vișine. Pe ăsta nu îl folosesc. O dată am pus de o petrecere ad-hoc și am scos din cutii: baloane, confetti, pahare, farfurii de unică folosință. Locuiesc într-un Jumbo.
Mi-am făcut un program de voie fără să țin cont de alte forțe decât cele proprii.
Mi-am făcut un program de voie fără să țin cont de alte forțe decât cele proprii.
Mi-am făcut un program de voie fără să țin cont de alte forțe decât cele proprii. (nu știu când și dacă mai făcusem asta vreodată)
Am intrat într-un flow natural al zilei - când mă trezesc, când dorm, când ies, cum ies, ce și când mănânc. De fiecare dată am dus o parte din schimbări înapoi, acasă.
Am descoperit chestii noi cu care am rămas - cafeaua cu lapte de migdale și migdale de la Olivo Bistro - îmi cumpăr fulgi de migdale, o vreme mi-am luat și sirop de Monin; sau un tuș de ochi căreia i-am rămas fidelă și care îmi aduce aminte de pasărea mea albastră cântând în Cluj doar când îl văd.
Am revitalizat un proiect vechi important pentru mine
M-am distrat la job
Am văzut multe filme mișto
I enjoyed my company neașteptat de mult
Probabil că pentru extroverți sau oameni care locuiesc singuri nu are ecou experiența, dar pentru mine e în top 3 vacanțe ever ca grad de satisfacție și top 1 vacanțe cu impact.
M-am întors acasă cu dragoste, inspirație și energie.
Îmi dau seama ce privilegiu imens e să îți permiți o solo-vacanță dpdv responsabilități, timp și bani, but goddammit era să nu aflu niciodată că îmi permit/ am voie.
Scurt moment de recunoștință pentru vacanțele românești - cele mai lungi din Europa la școlari și număr decent de zile de concediu la oameni mari (mai ales vs USA, jeezus, oamenii ăia cum supraviețuiesc?)
M-am întors de acolo alt om. Și mi-am promis că o să repet experiența. Am reușit de 3 ori: Lisabona, Sibiu și Berlin. De fiecare dată cu treabă și cu o combinație pe cazare, ca să nu mă simt vinovată că cheltuiesc bani ca să mă simt bine singură. God forbid!
Scurt, dar intens moment de recunoștință pentru prietenii care mă lasă să stau acasă la ei cât timp pleacă în vacanțe. Namaste! 🙏🏻
Pe măsură ce devin din ce în ce mai bună în a mă lăsa condusă de energia locului și a nevoilor mele (it’s an art, dacă îmi permiteți), trebuie să vă recunosc, pufuleții mei de păpădie, că hype-ul e din ce în ce mai mic 😬. Se pare că m-am obișnuit și cu acest lux rar. În schimb rezistența de la început e parcă din ce în ce mai mare 😬. În primele 2 zile mai nimic nu îmi convine.
Dar tot e o gură mare de aer proaspăt să iau vacanță de la multele mele rutine (chiar și de la alea bune), de la toate sertarele pline cu toate tipurile de forfecuțe și soluții de lipit, de la cănile mele preferate de cafea, de la pisici, de la fă aia, de ce nu faci aia, fă aia că te dezmoștenesc, de la ce mâncăm azi etc… Btw, a fost prima dată când am luat-o razna puțin de dorul pisicilor. De oameni nu mi-a fost dor deloc. Dar pentru că n-am avut niciun fir de păr de substitut de pisică în Berlin, efectiv nu am văzut niciuna, am fost în sevraj de mângâiat blănițe și smiorcăit lăbuțe cu degetele.
De la Berlin am venit setată să mai arunc din miile de obiecte, să îmi iau bicicletă și să ies mai mult din casă înainte și după job. A fost adorabil să mă plimb în fiecare zi cu bicla. Chiar dacă am lucrat aproape toată săptămâna full time și cu stress. Acasă n-aș fi trecut pragul ușii interior-exterior. Mind you la Berlin am stat la etajul 5 fără lift. Deci după job mergeam 15-20 km cu bicla și la final urcam 5 etaje. Și mă bucur să raportez că nu am murit. Pare că mă laud, dar credeți-mă că mă mir din cale afară. Who dis active energetic fräulein? Poate că eu! Sper!
#decitit
Probabil cel mai vechi NL pe care încă îl citesc - David de la Raptitude scrie despre locul omului în natură în articolul de săptămâna asta: Don’t forget to swim now and then.
De multe ori mă simt pe aceeași lungime de undă cu el. Când simt că sărim chiar pe aceeași coardă îi dau și reply. Și mi-a răspuns de fiecare dată, lucru la care nu mă așteptam. Acum mă aștept :)
#devăzut
A apărut! L-am văzut deja. Recomand 10/10 subiectiv 100/100, ca fană Wham! și George Michael. #epenetflix
Vacanțe frumuase!
Laurenzia