🌬️☀️#37 Biohacking, dar în chineză
Ce frumos a fost!
Raportez cu entuziasm că mi-e friguț și că azi nu am dat drumul la blestematul de aer condiționat. De când aștept acestă zi! De când i-am dat prima dată drumul anul ăsta.
Mai raportez că în urma raportului pe vara 2023, sunt mulțumită de cantitatea de frolicking înregistrată de departamentul reprezentat de mine. Simt că întoarcerea la normal s-a realizat complet, cu accente de răzbunare pe verile anormale din trecutul apropiat. Am stat chiar și la cort. Am stat chiar și cu picioarele în iarbă, deși mi-e frică de căpușe. 0.00000002% grounding completed.
#mood vara asta:
În altă ordine de idei:
Vrei să trăiești mai mult? Vrei să fii mai sănătos/oasă? Vrei să slăbești?
Ai înnimerit unde trebuie. Dacă ai învățat chimie, fizică și biologie, bine ai venit pe tărâmul biohackingului. Dacă nu, tot bine ai venit, dar degeaba! Suntem mulți în această situație, măcar o să ne ținem de urât.
Mai ții minte cum te întrebati tot gimnaziul și liceul: Dar la ce o să îmi folosească mie meioza și mitoza, biocenoza și celuloza, veioza și scolioza în viață? Well, a venit timpul lor.
M-am adâncit în tunelul Rick Rubin și am dat peste un episod din Tetragrammaton de mii de ore. Mai exact 6 ore jumate în două părți!!!
Este un podcast din care am înțeles 1%, dar pe care nu am putut să îl opresc pentru că, deși nu înțeleg mai nimic, sunt absolut convinsă că în el se află cheia longevității, a fericirii și în general a Raiului.
Evenimentul înregistrat îi are ca invitați pe neurochirurgul Jack Kreuse și pe oftalmologul-vedetă Andrew Huberman, ambii buni prieteni ai bătrânului (dar tânăr) Rick. După cum am mai dat de înțeles, îl respect pe Andrew Huberman, dar mă enervează. Prin urmare am chicotit de multe ori când somitatea sa, dr. Jackie K l-a luat pe Andy în balon. Practic el d-aia venise. Acum serios vorbind, Jack e cam bully, ceea ce nu susținem, dar cum limitele lui sunt decente, putem trece asperitățile lui comportamentale la categoria entertainment. Oare va pleca Andrew? Sare Jack la bătaie? Urmăriți episoadele chiar acum!
Rezumant foarte limitat:
Jack Kreuse, fost chirurg dentist, actual chirurg neuro, a avut la un moment dat probleme cu genunchiul pentru că era obez. Și-a folosit mintea absolut sclipitoare ca să slăbească, pentru că mișcarea fizică și dieta nu îl ajutau deloc. A descoperit niște lucruri revoluționare despre biochimia umană, care zice el că aruncă în aer medicina centralizată, adică medicina cu care ne îmbolnăvim cu toții.
Teza lui Jack este că organismul uman e o diodă organică, care se încarcă cu energie de la Soare mai ales când e conectată direct (neintermediat de pantofi) cu Pământul. Și el explică toate procesele în amănunt, din care eu nu am înțeles mai nimica, dar jur că aproape că am înțeles. Oricum, țin cu el. Andrew, care teoretic ar trebui să înțeleagă mai mult, nu l-a contrazis deloc, dar pare că nici el nu a înțeles mai mult de 5%.
Apropo de introducerea cu epilatul din unul din episoadele trecute, Jack zice că mamiferele și păsările au supraviețuit unei perioade de zeci de ani fără pic soare, post K-T extrinction, pentru că au avut păr/blană. I told you că nu trebuie să ne epilăm definitiv! Și altă ipoteză, care el zice că nu e ipoteză, ci certitudine, e că producem lumină foarte puternică în interiorul corpului nostru, mai puternică decât lumina solară!!! Ej nebun?!
Pe scurt, dacă nu ai răbdare să asculți limbi străine, dar vrei să rămți cu ceva, e bine să stai cât mai mult la soare dimineața fără SPF. Vindecă orice. Omul face tratamente din alea nebune la el în cabinet - vindecă vitiligo, cancer, scoală bătrânii din scaun cu rotile, și în toate procedurile include expunerea la lumină de diferite intensități, el însuși a slăbit 70 de kile in 3 luni fără să facă exerciții. Și-a resetat circuitul de leptină și a trecut la o dietă cu carne și legume de sezon. Atât.
Alte povești fascinante despre el - a fost invitat să vorbească la o convenție de medici unde a depășit timpul alocat cu mult, a fost rugat să se oprească, s-a oprit și toată sala (400 de oameni) a mers după el în altă parte ca să îi asculte prelegerea.
A înregistrat un TED Talk care a fost interzis și nedifuzat. Nici el nu l-a primit. Zice că din cauză că lui TED Talk i s-au înmuiat genunchii când și-a dat seama ce implicații ar putea avea discursul lui printre susținătorii TED Talkului aka Big Farma.
Jack zice că nici 1% din ce se învață în universitățile de medicină nu e corect. Omul are și un blog pe care se pare că se dau 250.000 de utilizatori, deși nu poți să citești mai nimic fără să plătești pe Patreon https://jackkruse.com.
Vezi și tu, poate îți plake.
În ceea ce mă privește, am 2 idei:
să îmi notez aspecte pe care să le aprofundez (ce sunt mitocondriile, ce e melanina, ce procese biochimice se produc la nivelul lor etc.)
să reascult podcastul de zeci de ori în speranța că subconștientul meu, care se știe că e mai inteligent decât moi, va asimila informația fără să îl încurce ignoranța mea.
Aleg, desigur, a doua variantă.
Step into the wild!
Eu cu asta m-am distrat săptămâna asta. Și cu un weekend la Festivalul Livada cu Stele pe care îl recomand.
Sâmbătă o să fiu la Balkanik Festival #10 în panelul de discuții de la 12.00 ca reprezentantă a Cosânzenei, micul meu atelier social producător de kituri de cusut pe placaj. Poate ne vedem acolo! Plănuiesc să rămân până seara.
Pupi paaaaaa!