Mai întâi am închis aerul condiționat și după câteva săptămâni am închis geamurile noaptea. Săptămâna asta am închis și ușa de la terasă pe timpul nopții. Am mutat și coșul pisicilor de pe terasă pe balcon. Am făcut ardei copți, am mâncat zacuscă și magiun făcute de mama și…. am deschis Netflix.
Am fost și la cinema. Am văzut Past Lives și Libertate.
Past Lives - adevăratul film pentru adulți
O poveste de dragoste coreeană, cu final neașteptat, anticinematografic, la care eu am sperat. Marea calitate a filmului este că deși nu m-a impresionat cu nimic, nici nu m-a plictisit. Mai bun de streaming decât de cinema #parereamea
Libertate - musai de văzut
I se tot zice filmul lui Tudor Giurgiu, dar e filmul în regia lui Tudor Giurgiu și scenariul Ceciliei Ștefănescu. Hai să nu mai omitem femeile esențiale de prin proiecte, că nu mai e 1989!
Scenariu foarte bun, bine documentat, dialoguri autentice, casting reușit, regie cu finețuri, locații și scenografie credibile, joc ireproșabil. Un singur lucru am judecat - un fes de acril 100% care pur și simplu nu avea cum să existe pe vremea aia (fesul fetei Aspirinei). Mi-a intrat în ochi.
Bine reperată povestea centrală. Filmul nu e despre toată revoluția din ‘89, e despre ce s-a întâmplat la Sibiu, unde armata a împușcat și a ținut ostatici într-un bazin de înot (gol) câteva zeci de ”teroriști” mult după ce în restul țării revoluția se încheiase.
Este despre confuzia totală din cadrul instituțiilor cele mai reglementate ale statului. E despre frică și absurd. E despre umanitate și dezumanizare. M-a impresionat finețea cu care Tudor a reușit să trateze un subiect atât de complicat. Este o lucrătură fină, credeți-mă pe cuvânt.
Toți cei 100 de actori români în viață joacă (și) în acest film, inclusiv colegul meu de liceu Laurențiu. Chestia asta te scoate puțin din atmosferă, că pe toți îi știi bine din alte roluri. Dar Tudor a reușit să echilibreze cu actori foarte buni, mai puțin cunoscuți (de la teatre din provincie, cum a explicat după), pe care i-a distribuit în roluri principale.
M-a întrebat cineva pe Instagram cu ce am rămas după film. Am rămas cu mirarea că revoluția a avut loc și că s-a terminat atât de rapid (nu știam că în Sibiu a durat până în februarie). Am rămas cu impresia că a fost prea simplu. Deși filmul e 15+, am mers cu Ilinca să îl văd la MȚR, unde la final au avut loc discuții cu o parte din echipă. Și Ilinca s-a mirat că a durat atât de puțin și că a căzut regimul în așa haos. Noi tot nu știm ce s-a întâmplat atunci. Cine în cine a tras și de ce au murit oameni. Și am rămas cu recunoștința că am apucat doar 10 ani din comunism. 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Deși toată ”distracția” s-a terminat la 23 on a school night, pe drum spre casă am avut grijă să o terorizez pe Ilinca cu alte povești oribile de pe vremea lui Ceaușescu, poate-poate o să îi insuflu și ei recunoștință pentru Libertate. More parenting points for Moi. 🎖️
Beckham golden balls ftw
Mi-am făcut comeback-ul magistral pe platforme cu mini-seria despre Beckham. Felicitări mie! Am sorbit cele 4 episoade. Și tot timpul m-am gândit la unul dintre subiectele mele preferate: măiestria (mastery cum i se mai zice pe la noi).
Ca generalist adhd-ist, jack of all trades care mă aflu, m-am uitat constant în curtea vecinilor focusați pe o singură chestie. De multe ori cu invidie, alteori cu compasiune. Pentru mult timp am crezut că sportul de performanță e o formă de abuz. Mai ales când se face performanță cu copii. Încă mă înspăimântă ideea să te dedici unui singur lucru în viață. Văd costuri infinite de oportunitate. Și riscuri la fel de mari. What if it doesn’t work for you? Dar pentru David a funcționat. Și asta e frumos de urmărit. Cât de greu a fost parcursul și cum a bifat obiectiv după obiectiv.
Chuck Palahniuk spune foarte des că ”trebuie să te sacrifici unui lucru în viață, măcar ca lucrul ăla să îți placă.” - se referă la ce faci ca să te întreții, lucrul pentru care îți tranzacționezi libertatea. Îmi e foarte greu să accept ideea asta. Dar de ce trebuie să fie un sacrificiu? De ce să fie un singur lucru? Cred că răspunsul e că dai niște libertăți pe alte libertăți. Dai libertatea de a pierde vremea sau de a gusta mai multe de pe platouașul bogat al vieții pe libertatea rară pe care ți-o dă măiestria, plus alte libertăți care vin odată cu asta. Schimbul poate fi câștigător așa. Dar mai rămân probabilitățile. Câți copii care se antrenează ca Beckham devin Beckham? Unul. 😬 Or maybe it’s fate. Cine știe? Și în cele din urmă ce îi place lui Beckham mai mult să facă, putem să facem toți - să stăm acasă în grădină.
Epifania cu care am rămas după serial:
Măiestria e un cumul rar.
Când mă gândeam la mastery, mă gândeam la obsesie unidirecționată, talent, muncă și repetiție. Nimic din astea nu mă atrage. Dar dacă ar fi doar atât am fi înconjurați de maeștri. E mult mai mult.
David e prototipul de golden child. Doar că în cazul lui nu a fost doar susținerea familiei și ambiția tatălui lui, cum e în cazul multor copii care ajung adulți deprimați lipsiți de un sense of self sănătos. Toate astea au găsit un ecou în el. Plus unde a crescut, cu cine s-a antrenat, perioada în care a trăit (când fotbalul încă era spectaculos) etc etc.
E mult abuz în povestea lui Beckham. Dar mai e și altceva. Mai e și felul în care David sublimează abuzul în mastery. Și asta mi se pare cel mai frumos lucru din documentar. M-am gândit de 100 de ori - eu aș fi făcut exact invers. E foarte inspiring.
Și mai e partea umană care a mișcat toate femeile și bărbații. Spectacolul e personalitatea lui construită pe paradoxuri: top of his class și genuinely humble, superb și la casa lui, vedetă și de familie, bogat și disperat să frece bucătăria, fotbalist și dansator. Un om frumos. Mă uit la tot ce îmi apare cu el în feed și deși e în plină campanie de promovare a serialului, nu mi se pare suficient.
Fun fact: regizorul seriei e un actor din Succession și e și el un ingredient destul de prezent în material. Tipul ăla cu gâtul subțire din stafful lui Roy - Hugo.
Înapoi la măreția noastră mică!
Acestea fiind zise, ce crezi tu că am făcut eu între aceste gânduri despre măiestrie? M-am înscris la un workshop de ilustrație la Graphic Days. La care am și fost acceptată. Știu să desenez? Nu. D-aia cred că o să mă distrez. E ținut de Piotr Socha - ilustratorul cărților Albinele și Copacii. Sinceră să fiu, m-am înscris ca să fiu prin preajma lui. Pare un om măiastru. Am primit mailul de pregătire, în care suntem sfătuiți ne ne îmbrăcăm cu lucruri care se pot păta de culori. Abia aștept!
Și voi vă înscrieți noaptea la cursuri la care ziua nu v-ați înscrie?
Mai e (cel puțin) ceva super la Graphic Days - un workshop de typography cu poeziile minunatei poete poleneze căreia nu îi pot pronunța încă numele deși e posibil să fie poeta mea preferată - Wisława Szymborska-Włodek. O să vă citesc o poezie cu o altă ocazie. Deja e ticsit cu chestii acest număr. Sweater Weather is busy weather.
Link spre evenimentul de Facebook
Link spre programul Graphic Days
#takemeout
Adina a actualizat programul de evenimente pe săptămâna care vine
#vernisajazi
Mențiune specială - expoziția prietenului meu vechi Cristian Moldovan aka Sadoveanu, la care a lucrat ani de zile. Special Dandelion spoiler - sunt sculpturi migăloase și spectaculoase realizate din sute, poate mii de jucării. O să fiu acolo diseară. Come say hi!
Și efectiv biscuitele de pe înghețată - această bijuterie umoristico-muzicală de acum 12 ani. De gravat pe următorul CD pe care îl trimitem în spațiu. Sau USB, sau Tiktok, ce mai se trimite acuma.
Dandelion Check-In #3 for lazies
A! Mai e ceva! Minunate răspunsurile din formularul de dialog. Dar puține.
Uite, cineva vrea să îl inspiri. Intră și tu ca să răspunzi la întrebări, că este frumuoase. Let’s come together a lil bit. Nu mai fi așa pădureț/eață! Lockdown is over. Take your locks down! Durează 1 minut! Take the biscuit!
Acestea fiind zise, îți doresc să găsești măcar 100 de lei în geaca de toamnă.
Pfiu! Nu se mai termina.
Adorbs, gurl 😍