🌬️📖#48 Prietena mea genială de pe Facebook
Pentru că urmează 2 zile libere și Crăciunul, am lucrat fără aer săptămâna asta, prin urmare nu am avut timp de trăit. Te las cu un fragment de literatura de Facebook, care m-a făcut să simt că citesc un fragment de Ferrante, dacă Ferrante ar fi crescut la bloc în România. Pentru că în această mini-vacanță e probabil ca mulți dintre noi să mergem în vizită în blocurile unde ne-am făcut mari.
Urmează o postare publică preluată de pe pagina de Facebook a actriție Anda Saletelechi
”Beciul era al nostru pe lungimea a patru scari de bloc. Nicio usa care sa le desparta. Ne-am adunat vreo 10 copii sa ne jucam de-ascunsea. Mirosul de-acolo mi-l amintesc si acum, ori de cate ori il simt pe altundeva prin lume, un miros de pamant ud cu panze de paianjen groase, trebuia sa apleci capul sa nu le iei pe par, igrasie, un miros din care lipsea lumina. Un miros dintr-un timp magic. Era un singur bec, la intrarea in beci de la scara noastra. In rest, lumina de afara mai intra pe cate un sfert de gemulet, ici si colo. Mai erau si bălți, mai erau văgăune, aveai pe unde te ascunde. Însă, jucatul acolo era interzis. Oricum, îți bătea inima foarte tare, ascuns in vreun loc intunecos. Io eram si speriata de intuneric, pentru ca seara, cand lua Ceausescu lumina, stateam cu sora mea si varu mio la lumina lumanarii care palpaia si facea niste umbre nasoale pe geamul fumuriu de la bucatarie. Invaluiti in intunericul ala mereu ma speriau ca vine baba cloanta. Cum nu stiam cine poate fi baba asta imi era foarte frica.
Nu stiu cine a numarat, dar ne am ascuns. A durat muult, s-a ajuns la ultimul scapa turma. Eram undeva pe la scara unu, intr-o incapere mica, avea un geam minuscul. Vedeam, din cand in cand cum treceau oamenii ca umbre, vedeam picioare umbre. Cand aud urlandu-se pe hol dinspre scara patru: “nenea L., vine nenea L”. Nenea L. era un vecin de la etajul doi, era incruntat si rau-asa il vedeam noi atunci. Era mare si puternic si noi n-aveam ce cauta acolo. Am venit in fuga pe cat am putut pe intunericul ala, dar nu puteam fugi pe usa ca acolo se auzeau deja pasii infricosatori ai lui lepadatu. Am luat-o toti 10 spre incaperea ce avea sa fie camera de beci a familiei mele dupa cativa ani, era un geam mai larg acolo, adica era putin spart betonul, am hotarat sa iesim pe acolo, avea si ceva plasa de sarma rupta, unu, doi… aia care ieseau ne trageau de maini de afara aia care ramaneau impingeau de picioare dinauntru. Nenea L. bajbaia prin intuneric spre camaruta in care eram. Am ramas ultima. Nenea L. intra. “Ce faceti ma nenorocitilor aici” dau sa ies si io pe geam, ies cu capul, m-apuca de picioare nenea L. De afara ma trag de maini, imi incordez piciorul, dau din picior ca un cal naravas si apuc sa ies. Fugim toti spre centrala, unde avem un loc preferat, retras, sub un copac. Ne tremurau picioarele de parca am vazut cu totii stafii. Ma gandesc numai ca eu trebuie sa ma intorc acasa, sa trec pe langa usa de la etajul doi a lui lepadatu ca io stau la patru. Sigur ma pandeste de dupa usa, pe vizor. O sa deschida usa chiar cand trec, ma prinde, si…
Sunt la parter intru timid in scara, scara pe care nu demult am cazut si mi-am spart dintii, trec frumos pe langa cutiile postale, ma uit dupa toate colturile-nimeni- de obicei erau si alte pericole, imaginare sau reale- de exemplu odata am vazut sub scara acolo in locul ala ascuns, un domn care nu stiu ce facea, uitandu-se in timpul asta la mine. Nu aprind becul. Cum e mai rau. Ajung la etajul unu, ma simt ca un hoț, trec pe langa usa lui tanti mariana, tanti mimi cea fandosita, care odata cand m a gasit cu copilele ei jucandu ne in casa a zis de ce ati chemat o la noi daca ne fura bibelourile, trec pe langa usa lui tanti Mari care e paralizata si care m- a rugat odata sa i fac o maioneza dintr un ou si am reusit si eram foarte fericita ca aveam doar 6 ani si apoi m a rugat sa i duc si plosca la pat pentru ca barbatu so era betiv si nu o ajuta cu nimic, vine etajul 2, inger ingerasul meu (asta m a invatat bunica) alerg pana la geamul de la doi, liniste, prima usa dupa scari e a lui nenea L. cu sotia lui vesela care planta ceapa in fata blocului, deci, si daca e la vizor, n apuca sa ma vada bine, ca eu urc deja alealalte scari, trec repede pe langa usa lui laura si pe langa familia K. si sunt sus la 3, hai, curaj, si, cu picioare mai rapide decat credeam ca am plus inima n gat iata ma la etajul 3 unde nu numesc familiile ca nu am amintiri bune de acolo. Si apoi, gata, etajul patru prima usa din fata, casa noastra cea mai vesela casa din lume care acum, cand scriu, pluteste undeva intre cer si pamant, departe, cu niste oameni fericiti in ea, oameni care au fost mama mea care mereu era buna tatal meu care facea cea mai buna mamaliga cu branza din univers surorile mele care dansau pe boys boys boys si bunica mea care avea niste ochi blanzi cum numai rar vezi.”