Uh! Ce repede a trecut Ianuarie! Hopa și martie!🐇
Nu-i așa că adori Mărțișorul? Nu-i așa că e Sărbătoarea ta non-creștină preferată? Nu-i așa? Ba da! Că altfel nu ar fi o piață de zeci de milioane de euro tranzacționați în doar 2 săptămâni, în doar România. Banii nu mint. sursa
Eu ador Mărțișorul și e sărbătoarea mea non-creștină preferată, pentru că… se pare că nu prea am de ales.
Preparație
E momentul să menționez unul dintre studiile mele preferate, la care mă gândesc des, dar la care nu pot face o trimitere legală momentan, pentru că e târziu și nu știu pe unde strânge praf sursa. Am încredere în mine și în memoria mea. Studiul de care zic e citat de (sau poate chiar realizat de - am o memorie superbă, te invit să ai și tu toată încrederea în mine și memoria mea) Kahneman în Thinking Fast and Slow (slow vine de la viteza cu care se citește cartea; mie mi-a luat 8 luni fără să o lălăi).
Încep cu concluzia studiului: mintea umană fabrică retroactiv și nefondat motive pentru acțiunile pe care le dictează tot ea din alte motive. Cum e posibil așa ceva? Pentru că de fapt nu e chiar tot ea. Este două:
mintea conștientă (ms. slow) - care adoră să creeze povești acolo unde habar nu are ce se întâmplă
mintea subcoștinetă (ms. fast) - care nu are chef să o informeze pe tânăra ei soră ce și de ce face.
Iar studiul era cu niște oameni care primeau (contra cost) un impuls electric în creier, într-un centru ales anume ca să îi ridice în picioare. Subiecții nu erau conștienți de acel impuls. Se ridicau aiurea și, când erau întrebați de ce s-au ridicat, răspundeau - ca să beau apă, ca să mă dezmorțesc - debitau tot felul motive super credibile, mai ales de ei înșiși. Oare de câte ori pe zi facem asta? 🤡 (culorile mărțișorului)
Cam așa adoram și eu Mărțișorul până de curând. Pentru că: motive narative. Dar cred că m-am furișat către sursa șocului electric 🤫. Și anume: 🥁
TRADIȚIA! Mărțișorul e o tradiție atât de veche, cu o simbolistică atât de primordială, încât sâmbătă am stat la coadă la MȚR ca să cheltuiesc niște sute de lei pe mărțișoare, deși aveam acasă câteva sute de mărțișoare.
Notă biografică pentru cititorii care nu mă cunosc personal (if any): acest newsletter nu e singurul proiect pe care îl croșetez dezlânat. Păstoresc și un mic atelier de producție unde tăiem cu laserul și uneori și coasem cu mâna obiecte mici, printre care mii și mii de mărțișoare.
Ia zi: Cât de veche crezi că e tradiția Mărțișorului? Închide ochii și dă-ți un răspuns.
Acum deschide ochii. Am încercat și eu un engagement. Am reușit? Te-ai gândit înainte să citești? Spune-mi în comentarii. Al doilea engagement. Eu aș fi pierdut punctul la Vrei să fii miliardar cu întrebarea asta vizavi de vechimea Mărțișorului. Aș fi zis 800 de ani. Nu aș fi crezut că are peste 6000 de ani. Unii zic 8000, eu cred acum că e posibil și mai mult.
Simbolistica Mărțișorului
Mărțișorul are 2 elemente: 1. amuleta (care la început era un bănuț care reprezenta Soarele) și 2. șnurul. Și Soarele e pretty cool în sinea lui (thanks for Life on Earth hottie!), dar șnurul e mare sculă-pe-basculă. Check it out:
”Dintr-o masă amorfă (caierul), prin intervenția mâinii umane (care în plan mitic nu face altceva decât să reproducă gesturile Marii Zeiţe Torcătoare) - deci se pare că Dumnezeu era femeie în Neolitic- apare/se naşte firul – un element definit, dar nu definitiv (this is you silly). El se formează pe măsură ce se toarce (tot tu). Ivirea lui din indefinit, parcursul către o formă precisă au fost asemănate timpului care, pe măsură ce se formează, trece şi curge. La fel, au fost asemănate vieţii care, concomitent cu trăirea ei, îşi transformă parcursul în destin.” sursa - merită citit tot articolul, îți va deschide toate chakrele Mărțișorului
Deci din haos se toarce firul alb și firul negru/roșu (era negru mai demult) - ziua și noaptea, vara și iarna, binele și răul, ambele întrepătrunse în spirala timpului. De chestia asta agăți Soarele și BOOM! 💥- tradiție de mii de ani, piață de milioane de euro, sărbătoarea mea pre-creștină preferată. Și iată cum porți în piept tot Universul, fizica și metafizica cuantică. X5
Acum, chiar în momentul ăsta, live, îmi dau seama că există și un al treilea element absolut esențial al Mărțișorului - dăruitul. Căci fără efervescența oferitului și a primitului, Nietzsche ar fi zis Mărțișor ist tot în loc de ce a scris el pe tricourile rockerilor. Nietzsche ar fi adorat Mărțișorul.
#cevafluid
Ceea ce mă duce la o recomandare precoce a cărții The Gift pe care o citesc zilele astea.
Toată cartea ia pe toate părțile dăruitul, care e o practică centrală a existenței umane. Las un paragraf ultra-scurt aici:
”I described the motion of the gift earlier in this chapter by saying that gifts are always used, consumed, or eaten. Now that we have seen the figure of the circle we can understand what seems at first to be a paradox of gift exchange: when the gift is used, it is not used up. Quite the opposite, in fact: the gift that is not used will be lost, while the one that is passed along remains abundant.”
O să te plictisesc probabil cu un rezumat mai lung altă dată, dar, din cele 50 de pagini citite de mine până acum, pare că dacă nu ne dăruim chestii o să murim. Nu e o exagerare. Mă aștept să citesc peste câteva pagini ceva de genul: Mărțișorul, ”just like the begging bowl of Buddha, represents the ultimate […] belief […] in openness to the gifts of all beings as an expression of the interdependence of all beings.”
Deci rămâne așa: mărțișorul are 2 elemente materiale și 1 imaterial. Cel puțin.
Mie îmi place să petrec Mărțișorul cât mai între oameni. Nu concep să stau în casă de Mărțișor. Îmi place să văd foiala de pe străzi, trotuarele pline de flori și tinichele, dar mai ales să le primesc, cât să le și dăruiesc. E cel mai masiv schimb de daruri. Mult mai mare decât Crăciunul, pentru că mărțișoarele sunt mai mici și mai multe. Și pentru că Mărțișorul e mai vechi și mai legat de natură. Mărțișorul is the best!
📺#cevacultură
În loc de film, pot să bag mâna în foc că o să îți placă la nebunie (aproape la fel de mult ca Mărțișorul) interviurile cu Joseph Campbell.
Dacă subconștientul colectiv ar fi o persoană, el ar fi Joseph Campbell. Chiar dacă nu mai trăiește. Unul dintre cadourile tehnologiei este acest proto-podcast de la BBC din anii ‘80. Las aici link și spoilere către episodul 1:
Jo C a fost profesor de literatură și mitologie comparată. Îl admira pe Cioran pentru Istoria Religiilor. A zis chiar că e mult mai jmecher Cioran ca knowledge, dar că era mai ciufut și prin urmare nu reușea să transmită prea bine ceea ce știa.
Iată ce zice gazda serialului în deschidere: ”At a time when millions of people were yearning for a way of talking about religious experience without regard to a rigid belief system, Campbell gave them the language for it. He said myths were clues to our spiritual nature and they could help guide us to a sacred place within where we might unlock the creative power of our deeper unconscious self.
”The Most Heroic of all acts is the courage to discover who you are and what you would like to be, to slay the savage dragon of the ego and follow your bliss to the truth of your life.” Joseph Campbell
Și pentru că nimic nu validează mai mult pe cineva decât un blockbuster, George Lucas a zis ca fără Jo C nu am avea Star Wars. Jo C i-a fost consultat de nădejde celebrului realizator de mituri moderne în găsirea arhetipurilor și construirea călătoriei eroului.
👯♀️#cevasimpatic
Am citit asta la Iulia Gorneanu pe Facebook și am avut FOMO de tradiție.
De ce nu se mai ține SPOLOCANIA?
«SPOLOCANIA - relict matriarhal sau o simplă beție a femeilor?
In Calendarul Popular, Postul Mare incepe cu ingaduinta. Spolocania este numele primei zile si sta sub semnul purificarii. In aceasta zi, vasele in care s-a gatit “de dulce" se curata si se urca in pod, iar in casa sunt coborate oalele si blidele speciale pentru perioadele de post. Avem de-a face, de fapt, cu o spalare ritualica a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul Pastelui, respectat cu strictete in hotarul satelor noastre.
Spolocania e una dintre zilele despre care se spune ca "scurteaza postul", deoarece ingaduie betiile si petrecerile, acestea din urma desfasurandu-se indeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se adunau intr-o casa si torceau, ca sa le creasca inalta canepa iar la ceas de seara petreceau cu multa bautura, “ca sa-si spele gura si stomacul”, sa fie curate in post. “Toata ziua beu si joaca – pentru canepa, si aduc pe cineva ’nalt in casa, ca sa fie canepa subtire si ’nalta.” Elena Niculita-Voronca – Datinile si Credintele poporului roman, 1903).
Reminiscenta a unor stravechi sarbatori feminine care jalonează intregul an, obiceiul este decriptat de imaginarul taranesc prin personificarea Spolocaniilor in niste sfinte lasate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sarbatorite "in bautura si incantari".
In unele locuri se povesteste ca Spolocaniile ar fi niste fete frumoase care merg la Maica Domnului pentru a o ruga sa le ierte pacatele iar in alte parti se crede, exact pe dos, ca ar fi niste babe urate si afurisite care te indeamna la rele daca nu le respecti si cinstesti ziua.
Despre aceasta sarbatoare, considerata de numerosi etnologi ca avand o vechime foarte mare, Simion Florea Marian (1847-1907) are o alta parere.
Dacă initial era vorba despre un gest ritual de curatare a organismului prin consumarea unui singur aliment intreaga zi, si anume “borsul holtei" ("adica bors fara oaresicari legume, numai cu pane sau malai, anume ca sa-si spele si sa-si curateasca gura si gatul de ramasitele mancarurilor celor de frupt"), ulterior aceasta "spalare" a degenerat intr-o betie care nu are nicio legatura cu sarbatoarea Spolocaniei.
“Pe cand mai inainte femeile se adunau la o casa particulara, unde nu numai ca isi spalau gura si gatul cu bors, ci totodata si torceau, in timpul de fața cele mai multe dintre dansele se aduna nu numai la o casa anumita, ci si la crasma, unde fac Spolocania cu rachiu sau cu ale bauturi spirtoase. Iar daca una sau alta dintre dansele nu are parale de ajuns ca sa aiba ce bea, atunci se insotesc mai multe la un loc, pune fiecare cate doua-trei cr. si, cumparand rachiu pe dansii, beau si se veselesc impreuna mai toata ziua, adeca pana ce se imbata cum se cuvine si nu-i mai ramane nici uneia nici un crucer la suflet. Apoi, dupa ce s-au ametit de cap si au pierdut nu numai o zi de lucru, ci si toti banii cati i-au avut, se intorc acasa si postesc apoi tot postul".»
Text și imagine preluate de aici
🎭#cevavechi
Chiar dacă e prea mult, nu pot să nu las link către Povestea Poveștilor - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Cel mai existențialist basm posibil. Normal că Cioran e român. Uite ce asculta când era mic:
Tot timpul cât am scris lucrurile astea fără să știu de ce fac asta și nu altceva, am avut pe fundal o pisică în călduri care miorlăia pe afară.
Primăvară frumoasă! ☀️🌱
Lăurica