🌬️🛟In no particular order
N-am învățat nimic bun de la pandemie.
Nici măcar să lucrăm de acasă. Am avut o șansă și am lăsat-o să scape ca pe un colac luat de curenți. În ultimul an ne-am uitat cum se pierde în orizontul prepandemic. Eu nu muncesc nici mai mult, nici mai bine de la birou, dar cu siguranță trăiesc mai puțin.
Cel mai mult îmi lipsesc zilele în care puteam să gătesc sau să fac curat sau să citesc 20 de minute după masa de prânz. Fiecare o oră pe zi care nu mai e congestionează tot weekendul. Care oricum era o perioadă de refacere pentru săptămâna următoare.
După 10 ani sunt din nou în permanentă stare de reacție. Ceea ce nou credeam că se va mai întâmpla. Nu urăsc să merg la birou. Îmi chiar place. Am colegi super drăguți, amuzanți și deștepți. E bine să ieși din casă și să mănânci în alt loc decât propria bucătărie. Mi-am luat și haine de stradă. Nu știu însă ce să fac cu lucrurile pe care mi le permitea muncitul de acasă - citit, gătit, curat, stat de vorbă cu copilu, blogul ăsta, făcut colete pentru Cosânzeana. Nu mai au loc. Chiar nu mai au loc.
3 ore la 2 săptămâni aș găsi să îl scriu, dar ce nu mai am e spațiul să coagulez o idee care nu are legătură cu jobul, să apuc să mă mir la ceva sau să contemplu vreo mirare pe care apoi să o transcriu. După o zi muncită acasă puteam să scriu. După o zi muncită la birou pot doar să mă uit la Insula Iubirii, despre care mi-ar plăcea să scriu data viitoare.
Lynch medita câte 20 de minute x 2 în fiecare zi, Yuval Harari pleacă în fiecare an 3 luni de-acasă ca să mediteze, Donald Hoffman, care tocmai a prezentat lumii o teorie a conștiinței (momentan cea mai mare necunoscută în necunoașterea omenirii), meditează 3-4 ore pe zi. Nu știu nimic de rutina niciunei femei de succes. Nu știu dacă și ele funcționează cu pauze din care se încarcă sau reușesc să facă chestii pe stop și pe tocuri, eventual alăptând. Nici nu știu de ce mă compar cu oamenii ăștia, că să scrii despre Zumba și Insula Iubirii pe Substack nu e tocmai artă și știință. Dar ar putea fi.
M-am surprins gândindu-mă că aș putea să scriu folosind ChatGPT. Foarte amuzant. Având în vedere că singurul câștig al acestui blog e că scriu liber.
M-am întors la matematici în care aleg între să am tricouri călcate sau prieteni, o relație cu copilul sau să merg la sală, să fac curat sau să citesc. Scrisul e mult mai jos pe lista de priorități. Tot ce pot să fac e să mă bucur că am avut 10 ani în care am putu să fac asta. Să locuiești în propriul cap e un privilegiu.
Mi-a rămas vacanța de vară, care, în condițiile acestea, e absolut necesar să fie de minimum 2 săptămâni și să semene cât mai mult cu un retreat vipassanic. O vacanță de la tot. Vacanța de o săptămână e un puiuț de somn. Vacanța de 2 săptămâni e un REM din ăla bun. Cu tot cu vise, cu refacere.
Nu poți intra în același râu de 2 ori
Nici măcar în aceeași mare.
În concediu m-am întors la Krapets, unde mi-a plăcut foarte tare anul trecut, ceea ce m-a încurcat grozav anul ăsta. Pentru că eu nu mai sunt tot eu. M-am zbătut între așteptări să fie la fel și dorința să fie altfel. M-am pregătit mult mai bine anul ăsta, știind unde merg și că am acces liber la prize. Am avut parte de puțin mai mult confort, dar de mult mai puține surprize.
Ce a fost la fel de mișto a fost reconectarea cu natura. Am stat tot la cort, îmi place să dorm cât mai aproape de pământ. Îmi place pentru cum mă face să mă simt. Am stat ore bune în hamac, sub copaci înalți și supli, am stat în mare și în nisip. Mi-am racordat instrumentul la diapazonul originar.
Știai că…
Mother Earth's natural heartbeat rhythm is the frequency of 7.83 Hz, also known as the “Schumann Resonance". A 7.83 Hz frequency is an alpha/theta brainwave frequency in the human brain. Alpha/Theta brainwave frequency is relaxed, dreamy, sleepy state, that is also when cell regeneration and healing happens.
Puțin mai multe aici
All goes well când suntem pe aceeași frecvență cu planeta. Orașul are altă frecvență.
În camping mi-am reglat somnul din prima zi și am renunțat la cafea fără să îmi propun. Anul ăsta au fost câteva nopți cu vânt foarte puternic și am dormit în mașină pentru că am fobiuță de vânt. Mai ales în camping printre copaci. Acum mulți ani a căzut un copac pe mine. E drept că era uscat și a fost amortizat de o bară de aluminiu a unei copertine sub care stăteam, dar am zburat realmente din scaun și câteva secunde nu am știut dacă mă pot mișca. După încă niște ani un alt copac mi-a căzut pe mașină și a făcut-o chisăliță pe jumătate. Și atunci am avut noroc că trunchiul care a căzut s-a oprit în bifurcața unui alt copac. Nu eram în mașină.
Chiar și cu 3 nopți dormite în mașină, tot mi-am dat reset.
De data asta nu am plecat cu o carte preferată, așa că am luat 8, ca să fiu sigură că voi găsi ceva. Am început Cele mai bune texte noi de John Freeman - ieșită la Black Button Books. Prefața a fost genială. Primul text m-a pierdut irecuperabil.
Măcar în vacanță îmi doresc să citesc literatură. Nu prea s-a legat. Am continuat cartea începută acasă - Ține-ți copii aproape, cartea lui Gabor Mate - pe care o recomand mai ales părinților de preadolescenți, dar e foarte bună pentru orice părinte.
Am citit un volum întreg de poezie - Nu mă întrerupe, al Cătălinei Stanislav. Tip top tippy top.
Cu greu m-am prins că anul ăsta a fost o vacanță cu poezie. Am scotocit și prin Poetry Unbound și am descoperit une episod su-perb.
https://onbeing.org/programs/thomas-lux-refrigerator-1957/
Am avut mai mult net, dar mai puțină mâncare. Mai puțin drive de făcut chestii, dar mai multă socializare. Chiar o seară distractivă super reușită.
Am avut puțin FOMO de Summerwell, dar mi-a trecut ascultând mult, mult, tot Carpetman.
Nu m-am mai plimbat mai deloc prin localități vecine. Am avut noroc de vecini super. Nu am auzit nici măcar un sforăit. Anul trecut m-am mutat cu tot calabalâcul după o noapte de gălăgie și muzică la 10cm de cortul meu. Nu am mai vânat perseide, dar am văzut câteva răsărituri superbe de lună plină roz, din care telefonul meu a surprins 10%.
M-am trezit spontan și pentru răsărit într-o dimineață.
Nu știu dacă să merg tot acolo la anul. Așteptările mă chinuiesc. Parcă prefer surpriza necunoscutului, dar mi-e și teamă că n-o să găsesc alt loc mai frumos.
Pentru cine urmărește serialul Dandelion Post de curând, suntem în sezonul 3 (al treilea an), marcat de clasa VIII-a (care s-a încheiat) și revenirea la job cu mai multe zile la birou. Un sezon lent, care lasă de dorit.
O să continui să scriu printre picături. Și voi publica în general joia.
Pe data viitoare!
Lauriana
bissous!