După dixtracția de săptămâna trecută cu Utopia Balcanică de care v-a super plăcut, îmi permit să revin cu lucruri efectiv cotidiene și basic, cum ar fi mâncarea. E capitolul la care eu stau cel mai prost, dar nici per total local global nu pot să zic că lumea e cu mult mai titrată.
Setul de emoji despre mâncare arată ca rafturile magazinelor /meniurile restaurantelor noastre cele de toate zilele - carbs, carbs, carbs, processed food și câteva opțiuni healthy.
How we do anything is how we do everything. Ca societate. Oul ăla fiert salvează toată turma. Și ostropelul e ok. Salata aia sper că are un dressing bun. Mi s-a făcut poftă de falafel. Revenim.
Nu am reușit să surprind cele mai tari 3 idei din interviul lui Huberman cu dr. Robert Lustig data trecută, așa că mai încerc o dată, pentru că e super foarte important.
De fapt așa ar trebui să fac mereu - să distilez doar 3 idei majore. Și să țin conspectul împrăștiat pentru mine. Dar claritatea necesită timp. Uneori îl am. Dar mai ales vara.
SO:
Ideea 1. Metabolic Health
Eu tot nu știam ce e, dar acum nu mai uit.
Legat de mâncare avem 3 mari domenii de studiu:
Food Science - what happens to the food from the ground to the mouth
Nutrition - what happens to the food from the mouth to the cell
Metabolic Health - what happens to the food in the cell
Ne interesează foarte mult metabolic health pentru că:
1. am început să avem instrumente să o studiem și ne mai putem da cu părerea (puțin deocamdată)
2. !!!!! 75% din cheltuielile de sănătate se duc pe tratarea bolilor metabolice, adică bolilor generate de bahaos la mitocondrie: diabet tip 2, hipertensiune, cancer, demență, fatty liver, ovar polichistic…
Nu e de cheltuieli, e de ce tip de boli are omenirea, de ce și cum le putem preveni.
Deci stați cu ochii pe mitocondrie ca pe butelie!
Idea 2. Responsabilitatea personală
Andrew zice la un moment dat că motto-ul lui e: “Do what you want, but know what you’re doing.” Sună foarte frumos, nu? Era și foarte mându când a zis-o. La care Robert dă decisiva. Asta presupune că responsabilitatea personală e un concept valid. Ceea ce el zice că nu e. Ar putea fi dacă s-ar îndeplini niște condiții, dar e greu să treci de prima, pentru că Socrate. Condițiile raportate la criza alimentară:
Knowledge - să fii informat cu privire la ce e în mâncare + să știi ce e bun pentru tine ca să iei decizii în cunoștință de cauză - nu e cazul nici pentru privilegiați, dar păi pentru categoriile vulnerabile;
Acces to healthy food - aici apar 2 probleme: food deserts - nu deserturi, la ce îți stă mintea? deșerturi - unde nu e mâncare, food swamps - unde găsești doar junk (în periferii, zone sărace);
Affordability - aici sunt 2 aspecte: să îți permiți tu să cumperi mâncarea sănătoasă + societatea să își permită să susțină alegerea ta (oamenii care se îmbolnăvesc;
Externalities - rele pe care producătorii de mâncare le produc fără ca ei să suporte consecințele și aici Robert face un calcul care ne iese foarte pe minus.
Globally the food industry grosses - 9 trillion $
Dietary related healthcare costs - 11 trillion $
Environment Costs - 7 trillion dolar per year $
Productivity Costs - 1 trillion dollars $
Evident că cifrele astea generalizate nu au cum să fie prea accurate, nici nu știu dacă ele se pot agrega așa, dar e de reținut conceptul de externalitate. Poate că (sigur) unii producători de mâncare fac bani pe cârca altora. În general tot a noastră. La fel ca și producătorii de plastic de unică folosință, fast fashion etc.
Concluzia aici e una destul de clară: nu știm ce mâncăm, nu știm ce ne îmbolnăvește, nu știm ce ne face bine.
Robert amintește că fiecare criză de sănătate publică - de la sifilis, la opiu, la țigări, la poluare, la obezitate - a început cu degetul spre persoană: tu faci alegeri proaste, tu ești viciat, dar s-a rezolvat prin măsuri guvernamentale (vezi problema cu tutunul: nu se mai fumează în interior, băgăm accize, amenzi etc.; doar așa a scăzut numărul fumătorilor.)
Este foarte mult de digerat #punintended, dar informație e bine preparată. Notă personală: tot timpul am avut senzația că dr. Robert candidează la ceva. Are un stil oratoric politic care mereu m-a ținut vigilentă, dar nu l-am pris cu nimic. Aș vota cu el.
Cam atât pe partea de corpore. Urmează pe partea de spiritus.
🎥#cevafrumos
Deci anul trecut m-am lăsat de țigări, de cafea și de platforme de streaming. Doar de prima am vrut. Restul cred că au venit pe cale de consecință. În vacanța asta de 2 săptămâni am văzut un singur film și mă bucur să raportez că mi-a ieșit selecția.
Chiar nu am mai avut nevoie de altceva. Am început să mă uit la Lazzaro Felice singură pe lapi-topi și când mi-am dat seama cât e de magnific l-am oprit și am așteptat o zi ca să mă uit la el pe TV-ul mare cu colocatrii mei.
- Băi, hai să vedeți și voi un film artistic! le-am zis.
La care ei au închis Buzz House și docuseria cu crime și mi-au acordat încrederea pe care eram neîncrezătoare că o voi primi.
Ne-a plăcut tuturor, deși genul programului nu e chiar film de familie. Dar, băi! Știi expresia aia bătrânească - film artistic? Lazzaro Felice e un film artistic. Top poezie, cinematografie și metaforă, emoție, sentimente și gândire. Superb! 10/10 recomand #erapemubi nu știu dacă mai e, că îmi iau abonament o lună pe an. Și cu ocazia asta mi-am dat seama cât de puține filme sunt artistice. 0.001%?
🤍#cevadeurmărit
Instagramul Ilenei Sebe, de unde eu îmi mai iau direcție spre centru, doza de frumusețe și inspirație pentru echilibru.
Așa am ajuns la acest podcast despre embodiment (notează în vocabular*) găzduit chiar aici în cartierul Substack.
How to stop treating your body as a mere vehicle for your brilliant brain and claim it back as the biggest gift you have for your ability to thrive in complexity and your life-long growth.
🎶#celmaifrumosceva
are 3 ani filmarea, dar perfecțiunea din ea e everlasting. ❤️Seth
Pupicei înfășăței (cu puțini țurțurei)
Laura