🌬️💌Sensul Vieții și Algoritmul
strict o chestiune de gusturi
Bună ziua în noul an! După cum probabil ai aflat, anul ăsta s-au amânat rezoluțiile. Aparent pentru că ne-am dat seama că momentul oportun ar fi de fapt în martie, când se înnoiește anul energetic (which makes sense), dar, dacă e să fim sinceri, pentru că we are feeling kind of down (very). N-au mai rămas resurse nici pe fundul borcanului pentru niște amărâte de visuri și intenții. Știu și oameni care au avut un 2024 ok sau chiar foarte bun, nu ne lăsați să vă stricăm parada. Enjoy it! (while it lasts muahahaha).
Se fac 2 ani de Dandelion Post, o rezoluție fericită de an nou prin care mi-am propus să consum informație mai puțină și mai mindful, pe care să o distilez parțial în scris aici (în primul an săptămânal, apoi bilunar, pentru că am reușit să încetinesc ritmul).
Anul trecut am avut o tentativă de a face și interviuri de 2 ori pe lună. Mi-a plăcut foarte mult, în mod clar și vouă (se vede pe tabel), dar s-au dovedit mult mai consumatoare de timp decât să scriu eu o scrisorică și am fost nevoită să renunț, for my stupid mental health.
Sensul Vieții
În acești 2 ani m-am luat cu tot felul de subiecte și am uitat să zic că știu for a fact care e sensul vieții. Dacă îl căutai, e ziua ta norocoasă.
Nu e doar unul, sunt două. Serios. Viața e un drum neasfaltat cu 2 sensuri principale. Am o listă întreagă cu sensuri ale vieții, dar uitându-mă la ea, se disting 2 coloane mari și late:
Sensul vieții e viața însăși. Mi-am dat seama de asta când tocmai ne zicea cineva care e sensul vieții, dar era prea departe și nu am auzit finalul propoziției, iar mintea mea a completat spontan cu … e viața însăși și eu am fost pe loc de acord. Mai prozaic spus ar fi Sensul vieții e supraviețuirea, dar dacă nu ești în pericol de moarte (doamne-ajută!), supraviețuirea poate fi ceva foarte frumos. Până la urmă spunem supraviețuirea, nu viețuirea. Supraviețuirea înseamnă să te bucuri de energia ta vitală, să o multiplici, să te încălzești la ea, să îi luminezi și să îi încălzești și pe alții la ea. Supraviețuirea e un privilegiu al oamenilor cât de cât sănătoși și cât de cât cu bani pe card, deci sper că ești din cale afară fericit/ă că supraviețuiești.
Al doilea sens al vieții și cel mai frumos, e maxima cea mai celebră de pe templul lui Apollo din Delphi, aleasă de 7 filozofi greci (pe puțin) ca fiind miezul cunoașterii, pe care eu îl știu în latină, deși acolo e (sau era, not sure) scris în greacă - Nosce te ipsum! (Cunoaște-te pe tine însăți/însuți). Îmi place că în română e dublat sinele, dacă nu chiar triplat - pe tine în-su-ți, pentru că chiar e nevoie de insistență. Când crezi că te-ai cunoscut, mai dai un strat jos, mai intri în, mai descoperi un su, apoi încă un ți și o țiiii tot așa).
Asta e tot. Mult succes!
Dileme
Nu e rău și egoist să te dedici propriei cunoașteri?
Poate fi, dacă te oprești prea devreme și folosești ce descoperi exclusiv pentru propriul interes, jalonat de KPI-uri meschine. Dar dacă nu te oprești deloc, prin tine descoperi tot restul lumii, chiar universul. Și e calea cea mai ușoară, pentru că tu îți ți ești cel/cea mai la îndemână.
Dacă nu o faci cum trebuie, o să îți dai seama după felul în care te simți: învrăjbit/ă. Ți se îngroașă conturul, știi foarte bine cine ești, știi foarte bine multe lucruri, te izolezi și detești lumea și pe ceilalți pentru că toți sunt proști.
Dacă însă, aflând mai multe, conturul se definește, dar devine difuz, permeabil, accesibil din interior spre exterior și viceversa, dacă pe măsură ce descoperi mai multe ai și mai multe îndoieli, you are on the right track.
Sunt atâtea influențe exterioare, atâtea constructe sociale care ne modelează, oare chiar e ceva cu adevărat personal?
Este. Chiar este. Se simte la copii mici, încă necorupți, care sunt diferiți unii față de ceilalți. Eu simt foarte clar la pisicile mele. E delicios să le descopăr personalitățile. Am și o listă cu trăsăturile lor de personalitate.
Ce te face pe tine tu e darul tău pentru lumea asta. Și cel mai satisfăcător lucru cu care să îți ocupi timpul. Mi-a zis cineva peste o masă cândva - We’re good at what we like. Sună banal, dar ăsta e sensul vieții. Să găsești ce îți place și apoi să fii super bun/ă la aia. Tu te bucuri, eu mă bucur, noi ne bucurăm. E pace și frumos în lume. Aici trebuie să precizez că personal nu mă scald în aceste ape, am mai băgat un deget, două, hai, am mai făcut și câte un skinny dip, dar mai e mult până departe. Văd însă bine că așa stau lucrurile la câțiva alții. Și la pisicile mele :)
Dacă să ne cunoaștem e cel mai important lucru din viață, de ce nu venim cu fișa postului în clar?
Care ar mai fi farmecul?
Chiar nu știu care ar fi farmecul și de multe ori mă gândesc că ar fi un farmec mai mare să venim naiba cu pliantul cu specificații ca să nu mai orbecăim ca bezmeticii. Dar no se puede. Pentru că totul se schimbă și noi trebuie să ne adaptăm și orice pliant, cu orice specificații ar fi very last year. Viața e o fricțiune. Orice energie e un curent pus în mișcare de 2 poli opuși. Nu ai polarizare, nu ai energie. Asta e, frecușul vine la orice pachet. Gratis, ca impozitele.
Problema mea e că în loc să ne concentrăm să ne clarificăm fișa postului, cum iată că s-au căznit grecii acum atâtea secole, noi am luat-o cealapa rău de tot, de nu mai știm de capul nostru. Chiar nu mai știm. De exemplu:
Algoritmul
În momentul ăsta simt că cel mai mare obstacol între mine și mine e algoritmul. M-a zăpăcit algoritmul ăsta. Tot mai personalizat, tot mai prezent, mă ascultă când vorbesc, citește ce scriu, știe ce mănânc și ce muzică ascult. Ca să ce? Ca să nu mai pun mâna să mai fac nimic, pentru că totul pare deja făcut magistral de alții, cu funde și în 1000 de feluri. Algoritmul m-a legat de mâini și de picioare.
Dacă aș fi obligată să rămân cu o singură platformă de social media, aș alege Pinterest. E singura care mă mai relaxează și singura de unde parcă îmi mai iau inspirație. Dar și pe Pinterest mi-am schimbat destul de mult comportamentul. La început căutam lucruri care să se potrivească cu mine, urmăream oameni și boardurile lor și salvam pin-uri pe care le puneam în practică!!!! Acum scrolez pentru mood în timp ce ascult un podcast, aproape că nu mai folosesc bara de search, iau ce curge pe țeavă și salvez pinuri ca să mă mai uit la ele și altă dată, dacă dă Sfânta Lecitină să îmi amintesc în care din zecile de boarduri le-am salvat.
Da, nu aș alege Substack. Pe Substack nu mă relaxez. Substack e muncă. Plăcută, dar e efort. Nu e pe primul loc. Oare o să regret că nu l-am ales?
Anul trecut am avut abonament la Masterclass. Îmi propusesem #goals - 1 curs / lună. Am reușit 4, deși când vedeam ad-urile lor pe Instagram aveam un fomo imens. Very hollow ce se întâmplă acolo. Mai puțin Masterclassul lui Werner Herzog care a fost adorabil. Sau poate nu a fost anul potrivit. Nu pot să zic că am învățat ceva. Sunt doar niște podcasturi mai scumpe.
Din Instagram nu mai înțeleg mare lucru. M-am săturat să mă regăsesc în meme. M-am cam săturat de meme și reeluri. Sunt prea multe! Mai intru doar ca să văd reelurile pe care mi le trimit prietenii și stories de la câțiva oameni. În feed trebuie să dau non-stop hide la ad-uri care chiar sunt nerelevante. Mai nou fac efortul să navighez doar pe following și favourites. Unde parcă ad-urile sunt și mai dese și nerelevante!!!
Facebook e un loc ok când nu e posedat de vreun scăndăluț. Și când nu e? Încă îmi iau multe recomandări de pe Facebook. A rămas un loc cu oameni totuși. Cu oameni bătrâni.
Să zic ceva de LinkedIN? :))
TikTok e super obositor și îmi dă FOMO non-stop. Mi-am luat adio de la ideea că voi mai face vreodată un TikTok, deși la început făceam.
Eu ca eu, dar ce facem cu tineretul din ziua de azi? De Crăciun am fost targhetată cu mai multe filmulețe ca în genul celui de mai jos. I-am trimis copilului, care avea trecute pe lista pentru Moșul fix aceste branduri. S-a mirat și ea cât e de accurate. Moment în care am profitat să îi țin o prelegere din care a reținut fix ce reține din toate aceste tiktokuri.
Tiktok failed to load.Enable 3rd party cookies or use another browser
Și ca să revenim la sensul vieții, mă tem că între nicovala de la școală (unde s-a pierdut contactul cu realitatea contemporană mult mai mult decât pe vremea mea) și ciocanul de pe TikTok, copiii noștri ratează o fereastră esențială în formarea și descoperirea sinelui - adolescența. TikTok îi trage la Xerox (oare I știe ce înseamnă expresia asta?)
Ce să fac? Să interzic social media? Încă nu am o cabană în pădure. Dar e musai să o limitez și să îmi mai pun un to do pe listă: învață copilul gândirea critică.
Așa că în loc să deschid literatură vacanța asta, m-am avântat în Filterworld, cartea jurnalistului Kyle Chayka despre algoritmii Internetului, care a văzut lumina tiparului fix acum un an. M-a prins ca un serial bun pe vremuri. Abia aștept să termin de scris ca să mă apuc de citit. Are deja un an și mie mi se pare din viitor.
Filterworld
Spam de citate, alese ca să aibă sens unul după celălalt. Mi-ar plăcea mult un club de lectură pe marginea cărții, pentru că am atâtea de comentat la fiecare paragraf.
“Knowledge itself is power,” Francis Bacon wrote in the sixteenth century, but in the Internet era, sorting knowledge might be even more powerful. Information is now easy to find in abundance; making sense of it, knowing which information is useful, is much harder.
As digital platforms expanded, recommender systems (algorithms) moved into more complex areas of culture and operated at much faster speeds and higher volumes, sorting millions of tweets, films, user-uploaded videos, and even potential romantic partners.
Filtering became our default online experience. We now live in an era of algorithmic culture.
The rise of the algorithmic feed, like the Internet itself, came slowly and then all at once.
The dragnet is inescapable. Social networks and streaming services have become the primary way a significant percentage of the global population metabolizes information, whether it’s music, entertainment, or art.
Today, it is difficult to think of creating a piece of culture that is separate from algorithmic feeds, because those feeds control how it will be exposed to billions of consumers in the international digital audience. Without the feeds, there is no audience.
Under algorithmic feeds, the popular becomes more popular, and the obscure becomes even less visible. Success or failure is accelerated.
Algorithmic Anxiety
The ambiguity of algorithmic influence creates a feeling that has been labeled “algorithmic anxiety.” Algorithmic anxiety describes the burgeoning awareness that we must constantly contend with automated technological processes beyond our understanding and control, whether in our Facebook feeds, Google Maps driving directions, or Amazon product promotions.
“At the end of the day, even the people who create the algorithms cannot tell you which factor was responsible for which decision; the complexity of the algorithm is so high that disentangling different factors is just not possible.”
The inconsistency of algorithmic promotion forces us to engage with it and stress about it even more, like repeatedly pulling a slot machine lever to hit the jackpot.
The Disruption of Personal Taste
The default state of consumers in Filterworld: surrounded by superabundant content, but inspired by none of it.
Taste is a word for how we measure culture and judge our relationship to it.
Taste requires experiencing the creation in its entirety and evaluating one’s own authentic emotional response to it, parsing its effect.
Taste is not passive; it requires effort.
Taste, according to Montesquieu, “is nothing else but an ability of discovering, with delicacy and quickness, the degree of pleasure which every thing ought to give to man.”
Taste is supposed to be ambiguous. As the Italian philosopher Giorgio Agamben summarized in his 1979 monograph on taste, “Taste enjoys beauty, without being able to explain it.”
Montesquieu crucially argued that surprise, which can be alienating or challenging, is a fundamental element of taste. “Something can surprise us because it excites wonder, or because it is new or unexpected,” he wrote—it exists outside the realm of what we already know we like. “Our soul often experiences pleasure when it feels something it cannot analyze, or when an object appears quite different from what it knows it to be.” Understanding this feeling of surprise can take time.
Taste is not necessarily instantaneous and changes as you consider and digest the experience of an artwork.
If taste indeed must be deeply felt, requires time to engage with, and benefits from the surprise that comes from the unfamiliar, then it seems that technology could not possibly replicate it, because algorithmic feeds run counter to these fundamental qualities. The feed structure also discourages users from spending too much time with any one piece of content.
Building your own sense of taste, that set of subconscious principles by which you identify what you like, is an uphill battle compared to passively consuming whatever content feeds deliver to you.
Yet the choice we often make is to not have a choice. It’s tiring to interrogate your preferences all the time: researching which new cultural products are available to you; reading magazines or requesting book suggestions from friends; and making decisions about what and where to eat.
It’s a luxury form of labor that eighteenth-century French philosophers may have had plenty of time for, but in the much faster-paced contemporary world, most of us cannot afford.
Culture isn’t a toaster that you can rate out of five stars—though the website Goodreads, now owned by Amazon, tries to apply those ratings to books.
Over the twentieth century, taste became less a philosophical concept concerning the quality of art than a parallel to industrial-era consumerism, a way to judge what to buy and judge others for what they buy in turn.
Consumption without taste is just undiluted, accelerated capitalism.
“I’ve been on the internet for the last 10 years and I don’t know if I like what I like or what an algorithm wants me to like,” Valerie Peter wrote.
Gradually, social media had come to feel inescapable; particularly during the pandemic. Lately, trend cycles have accelerated into “microtrends” that come and go in a matter of weeks;
It might also be accurate to describe Filterworld as dictatorial or feudal: we all reside online within spaces we have no power over, following capricious rules that we don’t approve.
Corrupt Personalization
Netflix also algorithmically changes the thumbnail art on all its content to tailor it to the specific user. That trick began in late 2017 under the label of “artwork personalization.” Users have observed, with justifiable anxiety, how Netflix’s home page only displays thumbnails with their same skin color, despite theoretically not tracking their race. The year 2018 saw a controversy in which some people observed that the rom-com Love Actually was recommended to them with prominent imagery of the Black actor Chiwetel Ejiofor, who plays only a minor part in the film. It’s the opposite of the interface’s message of personalization, and the opposite of the cultivation of personal taste, since it’s a manipulation from the start.
In a 2014 post on a blog run by Microsoft Research, a scholar named Christian Sandvig coined the term “corrupt personalization” to describe such flawed recommendations as the manipulative Netflix movie thumbnails and homogenous Spotify playlists.
“Corrupt personalization is the process by which your attention is drawn to interests that are not your own.”
Taste’s moral capacity, the idea that it generally leads an individual toward a better society as well as better culture, is being lost.
Taste is a fundamental part of the self; developing or indulging it means constructing a firmer sense of self. It becomes the basis for identity.
In Filterworld, it becomes increasingly difficult to trust yourself or know who “you” are in the perceptions of algorithmic recommendations.
Sursa pentru tot ce e scris cu italice: Filterworld
Chestia e că nu toți oamenii care fac algoritmii sau îi pun în practică vor să distrugă lumea. Unii vor să le intre salariul, alții sunt curioși de ce o să se întâmple dacă fac și treaba asta nouă. Nu își imaginează care sunt consecințele, pentru că au devenit prea complex de anticipat. Și d-aia trebuie să stăm cu ochii pe butelie (altă metaforă gen Z friendly). Omenirea a evoluat mereu prin trial and error. Trial and error e metoda principală de progres nu doar a umanității. E cea mai eficientă. Am tot descoperit lucruri pe care apoi le-am folosit ca să ne autodistrugem. E un feature super-weird al oamenilor. Sper să nu ne dăm fatala așa stupid.
Știi ce mai complică lucrurile? Globalizarea. Acum nu mai e criza de cocaină din SUA, e criza de meme-uri globală. Când am auzit că Trump a câștigat alegerile manipulând oamenii prin ad-uri pe social media am zis dă-te mă d-aici. Dar cât să și manipulezi? Ce, oamenii sunt tâmpiți? Cut alegeri RO 2024. Unde chiar nu cred că cineva mai știe pe cine și cum a manipulat. S-a pierdut căpăstrul, oameni buni.
Știi ce mai e nasolică cu Internetul? Că nu se vede. Nu se vede ca dependență, nu se vede ca influență. Ești tu acolo în taburile tale și în capul tău. Nu e nimeni care să îți dea peste mână, cu care să ai o discuție. Asta e foarte neproductiv, prieteni.
Așa că baza rămâne în fiecare. Mult succes, doamne-ajută!
Și știi ce mai era scris imediat lângă nosce te ipsum ăla (dar în greacă)? Ne quid nimis (dar în greacă) - Nimic în exces. De asta clar a uitat toată lumea. Eu l-aș trece pe ăsta la sensul 1 al vieții, ăla cu supraviețuirea.
Pentru mai multe a-ha-uri, recomand (iar) cartea. E pe gustul meu 😜
Alte recomandări organice, filtrate uman
În final, închei cu încă 2 sugestii off the grid, pe concept. Ambele cu un picior în 2024, dar ce nu e cu un picior în 2024 când scriu asta?
Cojo - tipul care s-a dezbrăcat pe malul Lacului Sf. Ana acum un an (în cel mai artistic proiect muzical made in ro la vremea aia #parereamea), tocmai ce a vărsat pe YT un album întreg cu tot cu clipuri. Dă unde e mai moale. Dar dă cu grijă și cu talent. TW e super triggering.
Las doar piesa asta postată fix de Crăciun. M-am tot frământat, chinuită de gânduri de engagement - dacă a făcut bine să o pună fix de Crăciun sau era mai bine să o fi pus înainte, ca să prindă puțină tracțiune până de Crăciun și să ajungă la mai mulți oameni la momentul potrivit. Dar pare că nu asta și-a dorit Cojo. Pare că și-a dorit o sincronizare perfectă pentru comunitatea lui. Înainte de piesa asta a tot urcat clipuri la câteva zile distanță unul de celălalt. Cine îl urmărește a trăit experiența așa cum a orchestrat-o el. Kudos!
The Blindboy Podcast - care ar fi trebuit să se regăsească și în numărul de recap pentru 2024, la categoria Recomandarea Anului, dar se potrivește foarte bine și aici. Un podcast care nu seamănă cu niciun alt podcast. În afară de cadența disciplinară, totul e o surpriză de la episod la episod.
Inițial am ajuns să îl cunosc pe Blindboy - acest Carla’s Dreams irlandez (glumă proastă, scuze) - după ce a fost la Adam Buxton (Adam are cei mai mișto invitați). Am ascultat câteva episoade de la el, am apreciat, dar nu m-a prins. Eu țineam minte că avea un defect de vorbire, un bâlbâit care îmi îngreuna mult ascultatul, dar în episodul de mai jos, cât și în altele ascultate după nu există niciun bâlbâit. Posibil să îl confund…
The Blindboy Podcast provides "hot takes" and social commentary alongside personal stories and "absurdist riffs". The podcast has also included interviews with people such as Bernadette Devlin McAliskey, Spike Lee, Sinéad O'Connor, Emma Dabiri, Colm O'Gorman, Cillian Murphy and other comedians, activists and academics. Sursa: wikipedia
E un ou cu surprize podcastul lui Blindboy. Profund personal, legănat pe accentul lui irlandez pe care îl ador, super intim, acum punk, acum vulnerabil ca o fată mare vorbind de Pilates. Unele episoade sunt sublime, pe altele nu am putut să le ascult. Nefiltrat, neuniformizat, nestandardizat. Ca-n IRL.
Episodul e primit recomandare de la o cititoare Dandelion Post care m-a reîmprietenit cu Blindboy. Roxana, sărumâna mult! :*
Știu că unii dintre voi nu ascultă podcasturi, dar bag mâna în foc pentru ăsta. E un giuvaier. Un labirint de emoții și epifanii. Cea mai bună nuvelă audio pe care am ascultat-o vreodată. Iar la final are o retorică fix pe subiectul de azi. L-am ascultat de 3 ori de când l-am primit.
Aș mai adăuga că e un proiect susținut exclusiv de ascultători prin Patreon și, în loc de reclame, Blindboy are o pauză de ocarină (care e un self promo). Doar că nu are mereu ocarina la el și uneori e o pauză de pachet de șervețele sau pauză de dat cu spray-ul. De Crăciun a cântat din zurgălăi. E si conformist uneori și asta e și mai cute. Ghici ce? Eu chiar am o ocarină. Dar nu am Patreon.
Hai că am scos pârleala pe gender balance cu numărul ăsta, că prea zisesem numai de femei în ultimul timp.
Îndemnuri Finale
Propunere: pe 12 ianuarie (e o duminică) ne decuplăm de la Internet. N-o să ții minte. Trebuie să îți pui reminder… O să îmi las deschis Whatsappul ca să nu creadă necititorii de newsletter că am murit.
Altfel, ce îți urez pe anul 2025 e să te apropii cât mai mult de tine și de cât mai mulți alții ca tine. Să nu te pierzi în algoritmi și inteligența artificială. Opusul inteligeței artificiale nu e prostia umană, ci empatia umană.
Disclaimer pentru noii abonați: nu vă faceți impresii greșite și așteptări pornind de la numărul de azi. Cine știe când o să mai am timp să pun atâtea cap la cap!
Pupicei!
Laurencia
Superb! Mulțumesc, Laura! [zic eu, în timp ce-n gând îmi zic că atunci când mă fac mare vreau să scriu ca Laura] 🫠
Legat de SM, mi-a plăcut tt-ul asta: https://vm.tiktok.com/ZNeKDC4sy/