🌬️❤️The Love Edition
Nu e gata nici săptămâna asta interviul cu următorul invitat. E gata parțial, dar omul își dorește mai mult timp și eu am să îi dau. Pentru că de fapt eu primesc acest timp cadou. De la cineva pe care admir și care nu mă cunoaște. Și jumătatea care e gata ar fi fost super, am fost tentată să zic că e suficient, ca să respect planul, dar ar fi fost stupid.
Încep sărbătorile de primăvară, sărbătorile dragostei și ale renașterii. Sunt mare fană sărbători. În Human Design semnătura mea e satisfaction - îmi place să mă simt bine, deci să sărbătoresc. Dar nu doar din cauza asta îmi plac sărbătorile. Sărbătorile sunt prilej de awareness colectiv. Am tot citit prin calendarele vechi expresia - se deschid cerurile. Ce să nu-ți placă la asta?
Nu îi înțeleg pe oamenii care sunt anti Sf. Valentin. E sărbătoarea Dragostei. Poți să fii anti-comodificare, dar n-aș lăsa comodificarea să strice o zi în care avem ocazia să invocăm planetar frecvența cea mai înaltă a existenței - dragostea. Nu doar aia romantică. Nici nu cred că aia e cea mai intensă dragoste. Mai sunt o grămadă de dragoști.
Eu sărbătoresc Sfântul Valentin. Cu multă lume. Încerc să mă țin în dragoste pe 14 februarie. Nu simt la fel pe 24, de Dragobete. Dar mă bag, dacă mai ține cineva.
Telefonul meu e plin de dragoste.
Poftim! Ia ce ai nevoie
all IS full of LOVE
Mai este foarte mult loc aici,
Love,
Laura