🌬️🌈Visul Românesc
love your leader
Acum 15 ani am fost la un eveniment cu un călugăr budist iluminat venit din Nepal în București. Am mers pentru că am vrut să fiu în aceeași cameră cu un om iluminat. Să “văd” cum se simte și să verific dacă e la fel ca atunci când eram cu mamaia (pe care o bănuiesc că a fost iluminată). Am avut noroc. Omul era legit. Said the aura to my Laura.
Era în perioada în care meditam serios. Țin minte că mi-am propus să stau într-o poziție de meditație, adaptată pentru scaunele pe care stăteam toți, toată prelegerea. Adică toată ziua, mai puțin pauza de masă. Mi-e dor de mine cea stoică. Ador disciplina în aceeași măsură cu libertatea. Uneori regăsesc în disciplină cea mai mare libertate.
Din tot ce a zis și făcut domnul Rinpoche (nu îmi mai amintesc numele) îmi amintesc senzația de compasiune și dragoste infinită pe care o emana. Toată ziua a stat în fața noastră și a vorbit lucruri de bine. Vorbea fluent, cuvintele ieșeau șuvoi din el, uneori din stomac, alteori toarse dintr-un caier nevăzut de conștiință supra-umană care îl înconjura. Oricum nu din minte. Când șuvoiul seca, făcea o pauză. Și după prindea firul din altă parte și reîncepea.
Celălat lucru pe care mi-l amintesc bine a fost că ne-a rugat să trimitem gânduri bune liderilor noștri politici. Wait, what? Băsescu era președintele României pe atunci. Not the worst, dar în niciun caz vreun lider pentru care să consider că merită să îmi dedic energie și timp din duminica furată pentru nemurirea sufletului meu. Nu doar pentru Băse ne roagă Rinpoche să trimitem gânduri bune, ci și pentru parlament și guvern. Asta a fost bucata care m-a intrigat cel mai mult. O dată pentru că domnul Rinpoche știa cum e guvernată România și apoi pentru că politica părea de pe alt tărâm decât binele omenirii. Rinpoche a continuat cu rememorarea timpurilor în care la conducerea triburilor erau aleși cei mai puternici și înțelepți oameni. Pentru că de deciziile lor depindea existența întregului trib. Conducătorul trebuia să fie cel mai capabil, altfel întreagă existență a comunității era compromisă.
La dreapta conducătorilor mult timp s-au aflat liderii spirituali. Asocierea s-a păstrat, dar parcă s-a pierdut sensul - binele comunității. În duminica aia, revelația complet neașteptată de la prelegerea a fost că politica e ceva care mă privește.
ze german dream
Am o mătușă fugită în Germania din 78. Am fost unul dintre copiii norocoși care primeau pachete din Germania de Crăciun și de Paște și din când în când pleca în străinătate. Într-a patra am început să fac germană în particular. Nu ca să știu încă o limbă străină, ci pentru că aș putea să mă mărit și eu cu un neamț și să mă mut în Germania.
Am plecat din țară după facultate, urmărind visul străinătății. Nu în Germania - 1 an în Franța și 1 an în Spania. În Spania mi-aș fi dorit să rămân, dar în 2004 nu eram în UE, nu aveam drept de muncă și condițiile de trai pentru un imigrant erau foarte umilitoare. M-am întors cu părere de rău, dar și cu convingerea că iarba nu e mai verde în altă parte. Trebuia să fac lucrurile să meargă pentru mine în România.
De când m-am întors - adică de 20 de ani, plecatul din țară nu a mai fost un vis sau o opțiune pentru mine. Să fii imigrant e nașpa. Singura mea șansă a fost să cred în români și în România. În primul rând, mi-am propus să nu îmi vorbesc niciodată țara de rău și nici pe români la general. Lucrul ăsta a fost foarte greu. Pentru că:
Atunci când lucrurile nu merg bine, cel mai ușor e să clănțăni și să te vaieți. Auto denigrarea era sport național în România. Avem melodii cu numele Vrem o țară ca afară. O proporție covârșitoare de români credeau că românii (practic ei înșiși) sunt un neam oribil și că asta nu se va schimba vreodată. Era și încă mai este dureros să aud ce părere proastă au românii despre ei și țara lor. Cât de orbi suntem la calitățile noastre și la lucrurile bune din țară. Cât de puțin credem că ce facem contează.
Primul om pe care l-am auzit vorbind mult și doar de bine despre România și români a fost Călin Georgescu. Măi, omul ăsta chiar cred că a declanșat un seism în discursul despre țară și popor. Ne-a arătat cât de multă nevoie e de cineva care să zică ceva de bine de români. Nu a mai contat că era un demagog mieros.
M-am simțit judecată ca naivă de absolut câte ori ziceam ceva bun despre nația asta a noastră - chiar acum 2 săptămâni 95% dintre cei cu care am vorbit de alegeri nu creau că Nicușor poate ieși președinte. Cu convingere și superioritate.
Am crescut (ca noi toți) sub sloganele - ca să reușești trebuie să te dai cu cine trebuie, politicienii sunt porci, toți fură, cinstit și sărac, n-ai cu cine.
Și d-aia mi se pare absolut incredibil că parcă peste noapte am schimbat foaia. Și pentru asta trebuie să îi fim recunoscători în primul rând lui Nicușor că există, dar în aproape egală măsură lui Simion, Georgescu, Putin. Dacă diferența dintre Simion și Nicușor nu era atât de caricaturală, am fi rămas unde eram încă 35 de ani.
Și după toate aceste mulțumiri ne putem permite să ne speriem. De ce se putea întâmpla. De cum sunt oamenii de lângă noi și cât de mulți. Extrema la care se află Simion, Georgescu a scos la iveală pâcla din mintea majorității românilor.
Urmărind ce s-a întâmplat în săptămâna de dinainte de turul 2.2 nu am putut decât să mă întreb de ce Nicușor nu ar câștiga cu 80%? Nu mai aveam de ales între Vadim și Iliescu (doamne ferește!), între Băsescu și Ponta sau Năstase. Aveam de ales între un primar inteligent și eficient, activist cu ștate vechi și un țopârlan laș și mincinos. 1 din 2,34 români au ales țopârlanul. E șocant.
Ce-i drept, noi am mai încercat. Cu Constantinescu și Johannis. În campania asta Simion l-a ajutat cel mai mult pe Nicușor și Johannis cel mai puțin.
Nu a fost zi de la Anunțarea finaliștilor din turul 2 în care să nu plâng copleșită de emoția speranței. Nicușor a devenit influencerul meu nr. 1. Intru dimineața pe Facebook doar ca să văd ce a mai făcut. Binili învinge uneori și acum e o foarte rară perioadă când binele e la putere în țara asta. Nicușor e un președinte și partidul lui chiar suntem noi, societatea civilă. Suntem mai puternici decât PSD, am nimicit tot. În sfârșit. Abia acum se împlinește Revoluția de la ‘89. Atât de greu se schimbă lucrurile.
Cât e de cute! Sunt foarte fericită. Nu mai trebuie să vină un călugăr budist să mă îndemne să trimit gânduri bune președintelui țării în care trăiesc. Fac asta zilnic. Am văzut deja oameni exprimându-și teama de a fi dezamăgiți. E un comportament de traumă lipsa asta de încredere. Hai să credem, că nu știu de câți Georgești și Simioni o să mai avem noroc ca să păstrăm avansul pe care l-am luat luna asta. Hai să credem, că ajută mai mult decât să ne protejăm.
Let’s not go back!
