“It must be awfully important, like a party or something.”
#fyi mai mult sau mai puțin relevant, dar dacă tot suntem aici, s-ar putea să ajute - sistemul meu de operare rulează pe Alice în Țara Minunilor. A fost caseta cu care am adormit nopți la rând, ani în șir, e scenariul vieții mele. Alice, c’est moi! Deci da, găurile de iepure sunt irezistibile pentru mine, like a party or something.
Am refuzat să văd varianta Disney pentru că adaptarea românească era prea identitară pentru mine și ar fi fost ca și cum aș avea de ales să îmi cunosc sora geamănă de care am fost despărțită la naștere. Too much to handle. Am fost practic obligată să o văd în vizită la cineva (aveam 25 de ani +), pentru că se uitau oamenii ăia la film deja. Țin minte că mi s-a părut ciudat că era blondă (în ilustrația de pe casetă era șatenă) și îmbrăcată ca o menajeră, dar am reușit să mă regăsesc și în iterația asta. Într-un final fericit, întânirea a fost ca un extra pack de cărți Dixit. Ăla vizual. Win!
Datorez multe comportamente și obiceiuri poveștii Alice: curiozitatea, pasiunea pentru jocurile de cuvinte, dragostea de melodii stupide, entuziasmul pentru nonsens, lipsa de consecvență, vorbitul în versuri, obsesiile pentru personaje interesante, dar și o imensă afinitate pentru mediul audio. Văd și simt profund cu urechile.
Cred că fiecare avem o poveste principală după care rulăm. Sau colecții de povești. We are nothing without them. Because the chaos is too grand.
Am ascultat la un moment dat un podcast despre o tipă dintr-o familie originară din Liban sau Iran (parcă). Era obsedată de Little Women. Vai, ce rău îmi pare că nu pot accesa sertărașul cu linkul, a fost un random play și nu mai țin minte ce podcast era.
Citise cartea de zeci și sute de ori și a fost singurul lucru care a ajutat-o într-o perioadă absolut oribilă în care a fost nevoită să se întoarcă în țara ei la unul dintre părinți parcă, unde 7 ani nu a avut voie să iasă din casă, să meagă la școală, era complet izolată. Și în tot timpul ăsta căuta pârgii de reziliență în carte și le găsea în diferite personaje. Într-un final cumva s-a reîntors în America și a avut o viață normală.
Probabil din cauza acestei secvențe oribile din viața ei, pentru ea era mult mai evidentă și mai grea prezența poveștii în viața de zi cu zi. La mine e mult în subconștient. Nu am mai ascultat-o de vreo 4-5 ani, dar secvențe audio gen Ce lumină plăcută e-aici, domnule iepure! Se vede bine de tot! îmi răsună des în cap. Dacă vrei să asculți exact, dar exact cum, dă clic aici.
Persoana. Rick Rubin as seen by Laura Leonte cu urechile.
Deși dacă l-ai vedea, ai zice că e un homeless obișnuit, Rick are probabil cea mai superbă meserie din lume - producător muzical în SUA. E un producător extrem de atipic prin intenție, abilități și procese. Și-a început cariera în anii 80. Înainte să fie producător, a făcut parte dintr-o trupă punk-rock. În timp ce era producător la început, nu știa că există meseria de producător.
A fost în sala de nașteri a hip-hopului. Povestește că de multe ori era singurul tip alb în cluburi din Bronx gen Negril, unde efectiv se încropeau primele piese rap.
S-a apucat de produs muzică pentru că albumele de hip-hop nu aveau nicio treabă cu ce se auzea în club. De exemplu, încă nu existau samples și scratchurile pe care le făceau DJ-ii live lipseau din înregistrări. A fost și a rămas un fan disperat să audă înregistrat ce e mai bun de la artiștii lui preferați.
E imposibil să definești jobul lui, că nici măcar nu stă la butoane, ca un producător normal, e mai mult un facilitator - mentor - director de creație - biggest fan - deepest listener. E moașă de albume muzicale, ai putea zice. Una din chestiile importante pe care le face e să creeze A place to be at your most vulnerable, without questioning it. Ca să facă asta, uneori închide becurile, alte ori închiriază o vilă la ocean pentru 3 luni, alte ori merge acasă la om ca să înregistreze sau cumpără jocuri cu cuvinte din care să iasă versurile. Rick creează spațiu ca să iasă muzica din om. So beautiful! 🥹
A început cu T La Rock, LL Cool J când avea 16 ani, apoi a lucrat cu toată lumea norocoasă - Beastie Boys (trupă cu care a mers și în turneu ca DJ), Run DMC, Aerosmith, System of a Down, Kanye, Jay Z, Adele, RHCP, Johnny Cash.
Are și faima că relansează cariere. Se autointitulează reducer (în loc de producer, în ideea că scoate mult din material).
Interviurile cu el sunt ca o plimbare cu barca. Are o voce de leagăn, e un ascultător extraordinar și nu se teme de pauze. Nu e genul care vorbește ca să nu tacă. Cartea lui de căpătâi e Tao Te Ching.
Și pentru că e toxic să romanțezi viața cuiva, deschidem ziarul Cancan și aflăm și că are și el problemele lui. Omului i-au ars 2 case. Una din ele cu tot cu studiourile celebre Shangri La. Alta chiar acum un an, imediat după renovare, după ce a scris cartea, în timp ce dormea acolo cu nevastă-sa și copilul. 😳
S-a luptat cu obezitatea aproape toată viața, lucru despre care vorbește deschis, cam până când a cunoscut-o pe actuala lui nevastă prin 2013. A trecut prin depresii și a avut multe probleme de sănătate. Povestește că a avut o perioadă în viață în care mergea la doctor în fiecare zi, uneori și de 2 ori pe zi. Are un singur copil - Ra - care are 6 ani acum. Rick are 60 (n 1963). Nu își tunde părul/barba de zeci de ani. Nu se știe câți ani are soția, dar eu îi dau 37. Închidem ziarul Cancan.
Ladies and gentelmen, i give you: Rick Rubin!
Cartea. The Creative Act: A Way of Being
3 cuvinte, 2 momeli, pentru că nu am citit-o. Doar am răsfoit-o, dar nu contează, căci pentru mine e cartea anului. Nu mi-e mie frică de impresii pripite. Dacă mă răzgândesc după ce o citesc, vă anunț. Subiectul este procesul creativ / viața de creativ. Pentru că ele de fapt este totuna, pufuleții mei. Nu poți să trăiești ca un inspector ANAF și să faci artă. Dar poți să fii factor poștar și să faci poezie, cum ne-a arătat Charles Bukowski. Poți chiar să lucrezi într-un service de camioane și să scrii romane seminale, cum a făcut Chuck Palahniuk cu Fight Club. Deci poate că poți. I take it back.
În cuvintele autorului:
“The book is trying to reverse engineer all the things that have worked out, to see if there are principles underlying that could be applied to other things. It's all useful tools that have led to good things. That said the book’s not about me and there's no example of anything I've made in that book. It's the principles by which the things got made and a way of looking at the world and a way of being in the world.
When I started I thought it was going to be about how to do things and I realized it's it's how you live in the world, it's how you see things all the time 24 hours a day, how you experience the world is what makes you the artist that you are or the creative person that you are.”
A durat 7 ani să o scrie și a folosit un proces asemănător felului în care produce piese. De la ce s-a luat în primul rând? A co-scris un capitol despre viața lui Johnny Cash cu un jurnalist. Și i-a plăcut metoda prin care au colaborat - jurnalistul întreba și Rick răspundea. S-a gândit că așa ar putea să scrie și el o carte despre ce știe el mai bine. That legacy book.
Timp de 4 ani a scris conținut sub forma unor răspunsuri la întrebări. Nu e clar dacă și le-a pus singur sau altcineva, din interviuri pare că altcineva. Știu că și la Masterclass fac tot așa. Nu vine Werner Herzog cu ppt-ul de acasă. Au un om sau chiar mai mulți care îi asistă - se gândesc la o structură a cursului și pun întrebări în așa fel încât să se poată pune de un curs. Kching! Take all my money. Unii “profesori” sunt mai riguroși și vin mai pregătiți, alții merg pe spontaneitate.
Back to Rubin, după ce a adunat material timp de 4 ani, au urmat 3 ani de editare.
La o răsfoire entuziastă, pare un fel de Tao Te Ching aplicată în arte / creative endeavours. Mult gol și nimic la mijloc. În sensul bun. Nu-i așa că mă pricep să fac recenzii?
Selecție Audiografie/Videografie
În ordinea cronologică a ascultării - cu note la fiecare, as if anybody cares, dar eu tot le-am ascultat, n-am ce să fac cu ele altceva.
On Being 9/10 - Inspiring, illuminating, lacks fun and chemistry
Portalul pe care am intrat în tunel a fost episodul de la On Being with our one and ony Queen P (regina podcasturilor), Krista Tippett. Nu știam cine e Rick, am dat clic pentru titlu - Magic, Everyday Mystery, and Getting Creative. Yes, please, I need all that in my life!
A fost ca prima dată când am mâncat cartofi prăjiți cu ketchup de la Mec. Am mai vrut o porție pe loc.
Broken Record 8/10 - Great for the bio story
Deși Rick zice că e prieten cu Malcolm, dunno, e ceva în genele canadiene ale lui Malcolm care nu poate sări de 8. Sau poate backgroundul lui academic? Broken Reckord are multe episoade în care Rick e gazda și povestește cu muzicieni celebri. E fun de ascultat. Mai are un podcast nou - Tetragrammaton. Teoretic ca să facă interviuri cu oameni care fac foarte bine ce fac nu doar în muzică, dar sunt multe interviuri cu muzicieni. Am ascultat parțial pe cel cu Rosalia, nu mi-a plăcut. A avut un vibe de interviu de angajare. I love Rosalia, dar era evident un dezechilibru acolo generat de mitologia lui Rick.
Armchair Expert 6/10 - no other comments
Jay Shetty 8/10 - Insightful, inspirational, lack of connection, rolled my eyes many times
S-au conectat pe partea spirituală, Jay a fost călugăr budist legit vreo 3 ani. Rick promovează cartea cu talent, sunt multe momente insightful din care am văzut și niște reels online. Dar nu au fost pe aceeași frecvență, Jay înoată în ape mici. Mă enervează cum comercializează experiența lui spirituală.
Huberman - 9/10 Profesionalism, chimie, rigurozitate, structură, no surprises
Huberman e flawless, dar fără surprize. E ca un Mercedes. Performanță, eleganță, bun de clanță. Mai lasă-mă cu performanța, măi nene, live a little! Apreciez că e coerent, sigur pe el, mereu atent, considered, dar și humbled de invitații lui. N-ai ce să zici.
Lex Fridman 10/10 - Confusing, unexpected, contains music, most emotional moment in vlogging history pentru mine.
Episodul ăsta m-a intrigat cel mai mult. Nu știam cine e Lex și aveam așteptări mari de la el, pentru că i-a tremurat puțin vocea și i-au crescut codițe de fangirl lui Huberman când l-a pomenit. Nu știu cum e de obicei Lex, dar mie mi-a dat impresia că e și beat, și copleșit de prezența lui Rick.
Evident nesigur și labil, ca un artist adevărat, Lex reușește să stea destul de bine cu sentimentele sale multe și volatile, dar e obositor. E genul care vorbește înainte să gândească. Dictamai cercetătorul la MIT, are clar un suflet de vioară, că e omul care a pus cea mai multă muzică dintre toți, pe care se simte că o și ascultă frumos.
Totuși, să justifici faptul că porți costum ca un act de rebeliune față de colegii tăi academicieni (care și ei tot costum poartă), mă face să cred că vârsta lui emoțională e 16 ani. Sunt curioasă cum raționalizează freza de 15 septembrie clasa I. Singurul lucru care explică vulnerabilitatea lui și amalgamul de contradicții e faptul că e rus emigrat în State la 10 ani.
Și, cum se întâmplă în viață și în artă, acolo unde e haosul mai mare apare și peștișorul de aur. Pe mine m-a luat complet pe nepregătite. Nu dau spoilere. Recomand să asculți/vezi de la început și pe la 1h40min stai pe imagine. Am plâns în tren ziua cu oameni lângă mine de emoție. Nu o să meargă dacă dai direct acolo, e cu build-up.
Daily Stoic 8/10 - okay, defensive host, no chemistry
A făcut totuși o remarcă bună Ryan - cartea, ca și discursul lui Rick, e plină de contradicții. Am reperat una în primele pagini. Toată lume e creativă, toți suntem artiști, toate viețile noastre sunt acte creatoare. Dar doar unii oameni - artiștii - sunt sensibili și pot fi creativi :)). Ambele sunt adevărate. But it can get confusing.
Joe Rogan - 10*/10 music and comedy history, chemistry, intimacy, improv, awe, bromance
Nu am de ales decât să îi dau Cezarului ce e al Cezarului. Regele podcasturilor/vloggurilor nu se dezminte și face un alt interviu ca o petrecere între vechi prieteni. Ceea ce chiar nu e cazul, căci se cunoaște pentru prim dată în direct cu Rick. Avem ocazia să urmărim cum se developează o frumoasă prietenie. E foarte fun și educativă discuția. Nu seamănă nu niciunul dintre interviurile de mai sus. Are o bucată bună de istorie a muzicii așa cum au trăit-o fiecare și cum am trăit-o și eu parțial. Și are și o bucată bună de istorie a stand-up-ului. Plus intimitate și bromance. Foarte cute.
Little quotes from Rick:
“What makes stuff great is the how, the personal.”
“The Personal is the Universal.”
“Talent is the ability to let ideas manifest themselves through you.”
“Self indulgence is permitted in art.”
“There is no place for the Ego in a real collaboration.”
“When it’s done, it’s done.”
“The more open we can be to the different interpretations allows us to make better stuff”
“Make your favourite things. For you the Audience. You can’t make art with someone else in mind.”
Vineri am un roadtrip, dar joi nu am timp decât ori să spăl mașina ori să mă epilez.
Ce să aleg?