Uite, un lucru la care nu m-am gândit în legătură cu edițiile cu invitat e că ele aduc cititori noi, care habar nu au ce o să-i lovească în următorul mail: mitocondrii, David Bowie, Dumnezeu, poezie, genetică, tarot, o rețetă de ciorbă de teci… Totul și nimic.
Trigger Warning: BAHAOS!
Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, sunt eram maniacă cu podcasturile. Hai să dau dovadă de auto compasiune și să zic că am fost, pentru că mă recuperez.
Am crescut într-un mediu preponderent audio - cu povești, radio, casete și viniluri. Am pâlniile antrenate pentru ascultat și, mai important decât asta, creativitatea în urechi e ca orezul cu lapte în gură pentru mine - desertul copilăriei, dar pentru sistemul nervos central.
Anul trecut am trecut de la maratoane amețitoare de podcasturi la cherry picking. Și le și mai ascult de 2-3 ori, ca să nu intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă, ci să se lipească ceva de mine. Căci cea mai bună chestie la orezul cu lapte era partea aia lipită de fundul tuciului. Am I rite?
De când nu ne-am mai auzit, am tras 2 ouă câștigătoare la Kinderul podcasturilor.
Podcasterul meu preferat (cum care? Adam Buxton, jeezus, you never remember) l-a avut ca invitat pe unul dintre artiștii mei preferați în emisiune. Puține lucruri îmi mai provoacă bucurie din aia de copil, ca înainte de Crăciun, Mărțișor sau de tabără/mers la mare. Când am primit notificarea pe telefon cu noul episod al lui Adam m-am oprit din mers și îmi venea să sun pe cineva de bucurie. Dar nu știu pe nimeni căruia să îi pese la fel de mult de Adam Buxton și de Wener Herzog, așa că am pus un story pe care să îl văd tot eu.
Și totuși, în mod extraordinar de suprinzător, nu ăsta a fost contentul săptălunii pentru mine. I know! Shoking! Și mai mult decât atât, la ora la care scriu aceste cuvinte, Adam a trecut deja pe locul 2 în topul preferințelor mele. Ceea ce e profund nedrept, tocmai după ce l-a invitat pe Werner Herzog… E foarte superb episodul, dar menționez că Werner a fost cam lipsit de empatie și s-a purtat cu Adam de parcă era Mihai Morar. Nu i-a simțit umorul și creativitatea și s-au pierdut momente potențiale bune în discuție.
Posibil episodul anului pentru mine - un Tetragrammaton de 3 ore jumate în care Rick Rubin a înregistrat o ceremonie a ceaiului în 7 acte cu un tip de care nu auzisem - Richard Rudd - fondatorul Gene Keys, acest modern day Merlin și efectiv Mesia. I loved every second din acele 3 ore. Sunt foarte curioasă dacă i s-a mai părut cuiva atât de intens.
Mai jos gaura de iepure în care m-a băgat, într-o ordine cronologică de data asta, pentru că scriu de 3 săptămâni la această scrisorică. Cu plăcere.
I Ching
Ai auzit de I Ching?
Eu abia anul trecut am auzit prima dată. Și mă mir că așa târziu, pentru că mă învârt în spiritualitate made in China de vreo 15 ani. Am dat peste I Ching total neintenționat, chiar forțat, într-un loc aparent nepotrivit, dar de fapt foarte potrivit - la festivalul de muzică de la Sziget/Budapesta, unde am fost 1 zi ca să o vedem/auzim pe Billie Eilish.
În acea zi caniculară de august, Ilinca (fiică-mea) a fost atrasă de un labirint hexagonal unde se ținea un workshop despre care nu am înțeles nimic, timp de 1 oră și jumătate. Ca să ne înscriem, trebuia să ne punem pe o listă la niște ore fixe, deci să ne întoarcem o dată pentru înscriere și apoi încă o dată la tura noastră de workshop. Ilinca a fost ciudat de insistentă cu acest atelier despre care nici ea nu știa absolut nimic. Pentru mine era complicat și nepotrivit să ne ocupăm această singură zi de festival cu un ceva care dura mult și nici nu știam ce e. Dar ce nu face o mamă pentru singura ei fată? A! Înainte de workshop se făcea și o scurtă introducere a ceea ce urma să se întâmple, deci încă o etapă.
Uite așa am făcut eu cunoștință cu I Ching - la origini un manual de divinație chinezesc, vechi de vreo 3000 de ani, dar care în timp a ajuns să fie folosit în mai multe feluri: taxonomie filozofică a universului, ghid pentru o viață etică, manual pentru lideri sau un oracol al viitorului personal sau colectiv. Basically the Book of Everything. Și eu nu știam nimic de ea!
I Ching e un fel de tarot chinezesc. Simbolurile cu care lucrează sunt niște hexagrame - un set de 6 linii pline sau întrerupte (yin și yang). Legenda spune că revelația i-a venit unui domn care se uita la desenele de pe carapacea unei țestoase.
Omul a ”inventat” aceste 64 de hexagrame cărora le e asociat câte un concept. Hexagramele sunt aranjate în mai multe feluri, cea mai cunoscuta fiind secvența King Wen.
Noi la Sziget am folosit acest tool pe post de oracol personal. În acel labirint se organiza o sesiune imersivă și itinerantă, cu mai multe etape și îndrumători, unde se folosea I Ching ca să găsești răspuns la o întrebare personală pe care o alegeai la început.
Extraordinar de mișto toată experiența. Nu ne-am folosit deloc telefoanele și timpul a zburat. Plus, am aflat răspunsul la o problemă complicată care mă rodea și nu ținea de mine. Între timp s-a dovedit că a fost o strategie bună. Am depășit acea problemă.
The hexagrams of the I Ching have been used for thousands of years by people seeking guidance and insight into the nature of the universe and their place in it. The wisdom embodied in the hexagrams has been tested and refined over time, making it a powerful and reliable tool for understanding the human personality.
Ar fi foarte multe lucruri de zis de I Ching, e incredibil că modelul a supraviețuit atâta timp. De fapt I Ching e codul vieții, poate chiar tiparul Universului. Cea mai 🤯 chestie e că mai nou oamenii de știință sunt de acord că modelul se suprapune pe cum arată ADN-ul.
Și se fac legături cu mai multe arhitecturi de sisteme care sunt similare - cei 64 de biți din IT, octavele din muzică, arhetipurile lui Jung. Richard e convins că chiar e patternul existenței. Descoperit intuitiv acum 3000 de ani. 🤯🤯🤯
The I Ching has inspired many scientists and philosophers in this century. Perhaps the most spectacular is its association with molecular biology and the genetic code. The two systems share a basic principle of using a quaternary system of numbers: four bases in DNA and RNA, and four diagrams of the I Ching. Both systems have 64 combinations: triple-base genetic codons and hexagrams for the I Ching. The mathematical association is not limited to these two “coincidental” number sets. The working of the I Ching divination process involves repeat applications of the Chinese remainder theorem, well known in modern number theory in its practice. SURSA
Human Design
Am dat peste Human Design acum 1 an, prin soră-mea de data asta. Am plătit aplicația, mi-am făcut profilul, m-am mirat cât de accurate era și în ce detaliu, dar am rămas acolo. Mi s-a părut un horoscop interesant, dar nu am căutat ce și de ce.
Ei, e o interpretare a I Chingului a unui băiat.
Nu am căutat mai multe despre Human Design, dar e important pentru următorul capitol.
Observație oportună: am trecut printr-un moment de arhetipuri și misticism fix acum un an, fix în perioada asta.
Gene Keys
A poet’s view through the DNA
🧬Sistemul
E o sinteză a multe înțelepciuni vechi, un Human Design pe 3 layere cu un lexic upgradat, un I Ching reorganizat de un poet englez - Richard Rudd.
El a luat cele 64 de hexagrame și le-a transformat în 64 de celule transcendentale pe 3 frecvențe: pornind de la umbră, trecând printr-un proces care implică folosirea și descoperirea unui dar/skill, cu scopul de a atinge un siddhi - cuvânt sanscrit care ar însemna dar divin și e o stare binecuvântată cum se mai zice pe la noi. I s-a revelat aranjarea asta în mai multe episoade transcedentale în zeci de ani. Pare complet hibby jibby, dar dacă îl asculți… totul are sens. Pentru mine cel mai mare sens din orice am auzit.
Fiecare triadă din asta e o cheie genetică, o lentilă fractalică prin care poți să faci ceva cu viața ta, în general sau în particular. Intenția sistemului e de a te trece la o etapă mai înaltă de conștiință, de a te ajuta să trăiești armonios.
De exemplu:
Shadow (seed, emotion, nivelul cu fracvență joasă) - Expectation - ce îți f*&e ție viața (așteptările pe care le au alții de la tine, tu de la alții, tu de la viață)
Gift (flower, process, nivelul cu fracvență medie) - Detachment - unde și cu ce trebuie să lucrezi
Siddhi (fruit, transcendence, nivelul cu fracvență înaltă) - Celebration - starea superbă, de bucurie pură, la care ajungi dacă you master the gift.
Are foarte mult sens sistemul și e extrem de practic.
I am deeply impressed and inspired.
😌Practica
Practica prin care ajungi la darurile Gene Keys e și ea simplă și atrăgătoare - contemplarea. Iei o pauză și stai în ea. Nu trebuie să stai. Trebuie doar să fii atent 3 minute la ce faci.
Pastilă fermecătoare de la poetul Richard:
a contempla → to come to your inner temple. ✨
🪄Unelte
The Art of Contemplation - cartea care te învață să creezi spațiu pentru transmisie
Gene Keys - Biblia cu cele 64 de cheițe explicate în detaliu
www.genekeys.com - site cu nenumărate resurse gratuite + comunitate
Profilul - ca și la Human Design îți faci un fel de astrogramă ca să ai de unde să o apuci. E moka.
Journeys for Awakening - The Golden Path (the true purpose of your soul), The Venus Path (relații - heart awakening), The Pearl (Prosperity) - teme pentru acasă
Triple Flame App - aplicație de 3-5-10 minute de contemplare cu reminder la 3 ore
Eu am început cu aplicația. Mi-a plăcut ideea-imagine să colecționez perle de prezență pe un șirag tot mai lung. I like jewlery.
🔮Profeția
Foarte pe scurt. Nu mă așteptam să existe o profeție, că totul părea destul de down to earth. Profeția este delulu, dar e de bine. Urmează să apară o nouă specie de oameni, nouă cu totul - Omul Sacru. Nu foarte departe, în zilele noastre. Omenirea o să se trezească și va putea trăi din nou în armonie pe Pământ. The end of Adam and Eve division zice el.
this is the end of the age of selfishness !!! the new human is standing. proud, moving. fluid, flowing, dynamic, creative, filled with vigour and child like play. that is not a sitting, serious transcendent great sage. it’s a child. an eternal child.
Aici îi dă puțin shade lui Buddha, că el numa stătea. Deci ce să zic, Doamne-ajută!
🧙♂️Richard Rudd
Chelarul șef, tata la lăcățele genetice - poet englez, cum ziceam. Născut într-o familie bogată, proprietari ai unei podgorii de soi, care face vinuri renumite în Anglia. Trimis la boarding school de mic, adică departe de familie, a studiat poezia și filozofia în facultate, după care plecat în lume. E poet premiat, deci a mers și pe partea asta. Plecat fiind, păduri cutreierând, a cunoscut tot felul de oameni și de plante și la un moment dat pe la 20 și ceva de ani a avut 3 zile și 3 nopți de omnisciență (eu presupun induse de consum de ciuperci, că le mai menționează pe ici pe colo). Înțelegea tot ce este, a fost și va fi. După care ani de zile, chiar zeci, s-a chinuit să înțeleagă ce s-a întâmplat. Între timp l-a cunoscut pe Ra Uru Hu, fondatorul Human Design. A lucrat mult timp aproape de el și a plecat, pentru că a simțit limitele sistemului și în cele din urmă și-a creat e unul - Gene Keys. Acum e însurat. Are parcă 3 copii, trăiește la țară în Anglia, a fost tată implicat și încearcă să depășească treaba cu Gene Keys. Nu știu dacă o să îi reușească. Eu nu cred.
Citate din interviul cu Rick Rubin:
Our environment is our attitude. How we react to what happens to us shapes our life: the people we have around, our home, ultimately our DNA.
You don’t have to hunt for your destiny. It comes literally knocking at your door. Și de obicei e printr-o relație.
We live in a fractal hologram, where everything is a map of everything is.
Everything is encoded into everything else. Inclusiv timpul. (Eu aici am avut o înțelegere majoră. Mi s-au confirmat niște lucruri.)
Your high self needs beauty and wisdom (de unde am dedus că fiecare layer de self are nevoie diferite)
Spirituality is what comes after science. Science is limited to what is + endless repetition. Intuition is the best science method.
Knowledge is what you acquire. Wisdom is something you have inside and let manifest. Wisdom is encoded in our DNA
Nu. Nu am înnebunit. Thank you for your concern. It is also my concern as well. Am verificat țiglele. Sunt bine, la locul lor. Încă nu am ajuns ca oamenii ăștia.
Mai dați-mi un an. Și oricum, ne vedem acolo, pe perinițe.
Primăvară frumoasă!
Lauralia
Laura, mulțumesc! știu că sună sec acest mulțumesc, dar s-a întâmplat așa: de regulă, dimineață sună ceasul, îl opresc, mă dau jos din pat și intru în zi. La telefon mă întorc pe la 10. Azi, a sunat, l-am oprit și apoi degetul s-a dus direct pe aplicație unde a apărut postarea ta și am citit-o fără ochelarică nu m-am putut opri. Aveam nevoie să citesc ce ai scris [nu știu de ce chiar azi și la ora asta], că mi-a dat imbold să reiau de unde am rămas cu I Ching [de care am aflat la final de 2023 în His Dark Materials]. Iar de Key Genes am auzit acum o lună, într-o discuție legată cumva de HD și m-a atras mai mult decat HD [despre acre nu știu multe, dar îmi tot spun persoane din jur că aș fi Projector].
Așa că de asta îți mulțumesc, pentru că discuțiile de genul ăsta pentru mine sunt un soi de acasă 💛