🌬️⌛Anul vechi care a fost
…iar momentul ăla e acum. Încep cu concluzia mea subiectivă - a fost un an bun cu un final de kkt. Ultimele 2 luni au aruncat în aer toată construcția de obiceiuri mindful la care mă chinui ever since forever. Meșterul Manole much? Muncă multe, rezultate puține, sala la care merg s-a închis de 2 ori pentru renovare, instructorul meu preferat a plecat de tot de la sală, a doua instructoare preferată s-a mutat la altă sală, tensiuni cu vecinii, cu profesorii, cu mama, la birou și, bomboana de pe colivă - alegerile. All these shits have hit an ever faster and more powerful fan și n-a rămas nimic nestropit. Nu-mi vine să cred că e joi, a trecut aproape o săptămână de vacanță și încă nu m-am cules de pe jos.
Din fericire, și pentru asta sunt imens recunoscătoare, suntem sănătoși (sper, nu știi niciodată ce se întâmplă în secret în corpurile noastre) și ne premitem să bem oricând un capuccino cu cafea de specialitate.
La toate cele de mai sus se adaugă responsabilitatea de a crește un copil în clasa a VIII-a. Never have I ever hated school so much. Evaluarea asta națională e o euristică de o tâmpenie absolută.
Să evaluezi o generație întreagă de copii cu un examen la mate și română n-ar fi neapărat cea mai groaznică chestie (deși e). Dar la asta se adaugă o căruță de circumstanțe agravante:
felul în care copiii sunt pregătiți pentru acest examen la școală - insuficient, ca să nu se distrugă corola de minuni a meditațiilor
profesorii (de la stat, la particular nu știu cum e) care se bazează 90% pe studiu individual. La I. la clasă nu se predă, se trece direct la teme și la teste
învinovățirea constantă a elevilor pentru tot ce nu merge bine (mi se chircește inima când mă gândesc la asta)
faptul că la clasă se lucrează doar cu 2-3 elevi preferați - cei care prind ușor sau știu deja lecțiile de la meditații
textele de la română - pline de arhaisme și construcții verbale depășite pe care copii nu le înțeleg pentru că nimeni nu le explică
ChatGPT care face ca temele să fie mai simple și învățarea și înțelegerea mai grele
cerințele fiecărui subiect de la examen, scrise contorsionat și neclar, ca să îi încurce pe elevi, nu ca să le testeze cunoștințele
timpul și banii cheltuiți cu meditații, circulatul noaptea prin oraș (la întoarcerea de la meditații), care cascadează în lipsa timpului pentru mișcare, stat afară, ieșit cu prietenii - lucruri care țin de sănătate fizică, emoțională și mentală.
stressul că de examenul ăsta atârnă calitatea experienței cele mai dificile din școală - liceul.
E oribil. Mai ales în anul în care expresia anului e brain rot. Îmi e de 100 de ori mai greu acest examen ca părinte decât mi-a fost ca elev. Și nu exagerez.
Îi tot spun lui I. că tot ce putem face e să facem tot ce putem. Dar ea nu mă crede că se poate să faci tot ce poți face. Adevărul e că rar putem face tot ce putem. Eu îmi amintesc că la finalul lui 2017 am simțit că am făcut tot ce am putut. A fost primul meu an sabatic, în care am avut libertate totală și motivație deplină. Cred că doar așa poți face tot ce poți face - dacă ai control și motivație asupra lucrurilor pe care le faci. Iar autonomia și motivația merg mână în mână. Dar ăsta e un privilegiu rar.
Într-un final, tot doar ce poți face faci. Dar ce poți să faci e de obicei mai puțin decât ce ai putea face. Ah, condițional optativul! Ah, potențialul, acest inorog fantastic…!
Viața pe platforme
Anul ăsta a devenit și mai clar că trăim pe platforme. Și anii trecuți ziceam că viața reală a ajuns să fie o pauză de la viața amuzantă și interesantă pe care o avem pe platforme. Dar anul ăsta începem să vedem consecințele.
Viața mea pe platforme: Am stabilit că sunt în război cu TikTokul care vrea să zombifice creierul copilului. Intru o dată pe luna acolo, de mentenanță. Oricum totul ajuge pe reelurile de IG. Pe Netflix, HBO MAX & co am învins. Facebook e sub control (mai puțin câteva grupuri de vechituri unde derapez din când în când). Podcasturi ascult mult mai rar și mai selectiv decât până acum. Substack consum săptămânal. Pinterest e benign. Am început să citesc cărți mai mult și mai încet.
A rămas răfuiala cu Instagramul. Dar am ajuns la un consum rezonabil de 30 de minute pe zi. Și sunt mulțumită.
Ce mi-a dat însă socotelile peste cap anul ăsta a fost Vinted. Nu zic, am și vândut de 900 de lei, lucru care e vizibil în aplicație, dar nu știu de cât am cumpărat. Lucrul ăsta nu e vizibil. Mulți din pașii mei zilnici au fost făcuți în drum spre și de la easybox.
În 2023 trecut am fost mult mai bună la recoltat dopamină de calitate. Nici anul ăsta nu ar fi fost prea rău dacă nu m-ar fi dat peste cap ultimele 2 luni. Mă panichează gândul că intru dezechilibrată în noul an.
Premiile mindful/demure ale anului:
Newsletterul anului - The Pulse de la Gene Keys - umbrela cu care am reușit să merg pe sârma lui 2024. Eu m-am conectat instantaneu la Gene Keys - un sistem de organizare a științei și înțelepciunii umane universale structurat pe cele 64 de hexagrame împrumutete din i-Ching și reinterpretate de poetul mistic Richard Rudd. Sună delulu, știu, dar e o sursă reală de înțelepciune filtrată de mii de ani și exprimată poetic. Pare un sistem construit de AI pentru mine. I am so hooked. Am scris despre Gene Keys (da, nici numele nu e cine știe ce) aici.
Canalul de social media al anului - am două cu care mă țin de mână:
Canalul de social media al anului made in RO
Serialul Anului, despre care am scris aici
Filmul Artistic al Anului - Boy
Filmul Românesc al Anului - Anul Nou care n-a fost - ce construcție superbă, ca un brăduă care s-a adunat într-o steluță strălucitoare. #epenetflix
Oportunitatea Anului - Călin Georgescu - foarte mult de despachetat aici. Nu am avut timp să studiez, dar omul a pus pe masă niște subiecte majore care merită analizate cum se cuvine. Bine, de cine să fie analizate?
nevoia de lideri politici (suntem la pădure cu calitatea umană în zona politică și nu analizează nimeni de ce și - mult mai important - nu face nimeni nimic ca să rezolvăm problema. În accest context, îl admir enorm pe Nicușor Dan și îl voi susține necondiționat în tot ce face. Câți oameni bine intenționați, inteligenți, puși pe treabă își pun propria piele în lupta cu caracatița politicii din România? Dintre ei câți reușesc? Oamenii ăștia sunt eroi. E un sacrificiu pe care noi, cei mai mulți nu suntem dispuși să îl facem. Am putea însă să îi susținem pe oamenii ăștia, nu să îi pândim la fiecare colț și să îi amendăm. Doar susținuți pot să avanseze. E incredibil de greu să faci management, iar managementul politic în România e aproape imposibil. Dar dacă nu încurajăm oamenii capabili care se bagă în mocirlă nu facem decât să menținem status quo-ul și să ne merităm soarta.
valorificarea resurselor din România - sigur, la CG e doar o retorică, dar adevărul e că ne batem joc de resursele țării noastre. Începusem să îi ascult interviurile lui CG și partea în care vobea frumos despre România era atât de plăcută, mă atingea la lingurică. Băi, n-am auzit pe nimeni să vorbească atât de frumos de țara asta. Eu decâte ori fac asta primesc doar contra argumente. Naționalismul a ajuns să fie la fel ca feminismul, judecat după expresia lui extremă. N-ar trebui să fie rău să fii naționalist. Să vrei binele țării tale. Să porți ie sau să asculți muzică populară. Nu astea sunt problemele. Of, e tare complicat!
alegeri democratice - i know… tough one. Ne place, nu ne place, CG a fost votat benevol de cei mai mulți români. Și aia e democrație, prieteni. Tot democrația ne-a adus AUR, SOS și POT în parlament. Și asta e mai grav decât CG președinte. Nu zic că avem alternative mai bune decât democrația pentru alegeri, nu avem. Dar ce facem ca să avem un demos mai aware ca să nu ne-o luăm de la un cratos jenant? Măcar o discuție tot ar merita avută, eventual cu o concluzie acționabilă vizavi de ce se poate face să nu avem o majoritate democratică care împinge țara în prăpastie. Cine și unde să avem discuția asta? Nu știu.
necesitatea testărilor psihologice pentru candidații la președinție (și orice tip de poziție de manager, aș îndrăzni). Another tough one. Voi vă dați seama că Șoșoaca e parlamentăreasă și Elon Musk are frâiele Twitter? We live in a society… în care sunt recompensate prin promovare personalitățile deviante. De ce nu vorbește nimeni despre asta? Cine ar trebui să vorbească? Unde? Eu am scris puțin despre, aici
Cartea Anului - am citit vreo 5-6 cărți anul ăsta, toate bune, dar niciuna nu pot să zic că mi-a schimbat viața. Deși nu am terminat-o, cea cu cel mai mare potetențial pare că e Filterworld, de Kyle Chayka. Nu țin pasul cu subliniatul. Nu știu cum o să fac recenzie. Totul e extrem de interesant în ea. E despre viața cum ne modelează platformele viața.
Kyle Chayka are substack și prin el am ajuns să urmăresc alte 2-3 substackuri (pe care nu prea le citesc 2bh). Într-unul din ele am descoperit descrierea cuiva ca fiind algorithm escape artist (e vorba despre tipul care ține substack-ul Escape the Algorithm)
Și știi ce? Și eu sunt puțin artistă a ieșirii din algoritmi cu Dandelion Post. De ce să nu recunosc acum că mi-am dat seama?
Podcastul Anului - și aici am două - de la care mi-am luat cea mai multă înspirație și pe care le-am ascultat pe repeat. Ambele despre poeți, acum realizez. Unul cum nu se poate mai diferit de celălalt, ambii astrali.
Mentorul Anului - Richard Rudd
Din nou cu disclaimer, ca suntem pe teritorile ale intuiției, inimii și iraționalului - acolo unde se află cunoașterea mai mare decât cea rațională. Trebuie să zic că am emoții foarte mari pentru mine și Richard. Am emoții că se mainstreamizează și or să apară ”discipoli” dubioși. E foarte ușor să iei ce zice și să o duci în zone mlăștinoase. De altfel chiar a circulat un reel cu o româncă cu ochelarii groși care zicea că Richard a zis că România o să salveze lumea sau Europa. Plus că Gene Keys are și o bucată foarte new agey - profeția noului om - la care mi-au făcut ochii peste cap ca la păcănele, dar față de care am reușit să mă păstrez deschisă (deși e foarte, foarte coo-coo). Prea mult din celelalte lucruri sunt prea bine așezate ca să renuț la ele din cauza unei profeții.
Inspirația Anului vine de la Chuck Palahniuk după care nu mă omor ca scriitor (Fight Club excluded), dar care e un profesor de scris neobosit și generos chiar aici pe substack.
Îmi mai place să o citesc pe Laura Marling, cantautoare britanică, pe care nu am reușit să o aprofundez încă, dar pe care o citesc.
Las o melodie de la ea
Expresia Anului - attention economy.
Altă expresia a anului, scopul meu în viață - pockets of nothing (acele momente atât de rare în care poți să nu faci nimic și să te bucuri de asta)
Epifania Anului:
Omenirea ar trebui să își organizeze resursele ca să încetinească timpul, nu ca să îl grăbească. De câteva secole apăsăm ca demenții pe pedala de accelerație.
Unde ne grăbim?
Exact.
Ne așteaptă un an greu. Let’s make the less of it!
Laura